Ținută în pauză de pandemie, apoi de năvala cotropitorilor ruși asupra Ucrainei, frumoasa sărbătoare „Mărțișorul”, inițiată la Cernăuți de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, anul acesta a revenit din nou în mijlocul românilor. Războiul continuă și zăpada albă din estul țării este stropită cu sângele apărătorilor noștri, care stau neclintit în calea inamicului barbar. Ideea Libertății, care este salvată de cei viteji, are ceva asemănător cu frumoasa legendă a Mărțișorului, povestită în română și ucraineană de către fratele și sora Colesnicov de la Liceul nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți. De fapt, cu această legendă a și început tradiționala sărbătoare „Mărțișorul” la Palatul Național al Românilor din centrul capitalei istorice a Bucovinei. De data aceasta organizatorul principal – Societatea „Mihai Eminescu” (președinte Vasile Bâcu) – s-a bucurat de susținerea Societății „Doamnele Române” (președinte Maria Andrieș). Imediat s-a observat „suflul nou” prin organizarea expoziției de mărțișoare, o bună parte dintre ele fiind confecționate de membrele Societății „Doamnele Române” cu participarea nemijlocită a copiilor. A fost prezentată și o colecție de mărțișoare de la Centrul Bucovinean de Artă (director Iurie Levcic). A fost invitată doamna profesoară de la Școala medie nr. 10 din Cernăuți, Cristina Ceagoreanu, care a ținut master-class în prezența curioșilor copii de la mai multe școli din regiune și oraș, care au venit la sărbătoarea „Mărțișorului” cu cântece luminoase de primăvară și pace. Cei mai numeros a fost corul copiilor din Mahala (conducătoare Elena Nandriș). A preferat să cânte împreună cu ei și moderatoarea concertului, Carolina Jitaru, vicepreședinte al Societății „Doamnele Române”. Deși li s-a acordat prioritate copiilor, în mod tradițional au evoluat Corul „Dragoș Vodă” (dirijor Dumitru Caulea) și Grupul vocal „Fetele din Bucovina” (conducătoare Luminița Demeanic).
Chiar dacă acest concert a fost cu mult mai modest decât în anii precedenți (e stare de război în țară), însă cei care au cântat au făcut-o din toată inima, lăsându-ne în suflet seninătatea și căldura Primăverii și Păcii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com