Cetățenii ucraineni se căsătoresc oficial tot mai rar și mai rar. Dacă în anul 2014 a fost înregistrată căsătoria a 300 mii perechi, anul trecut – a 229 mii perechi, cu 20 mii mai puțin decât în 2017. După cum remarcă sociologii, scade autoritatea familiei. Crește numărul cetățenilor care se află în căsătorie civilă și se observă tendința căsătorii la o vârstă mai târzie. Dacă la începutul anilor 90 ai secolului trecut fetele se căsătoreau la 21-23 de ani, iar băieții la 24-26 de ani, în prezent perechile, care doresc să formeze familii, fac acest lucru cu 5-8 ba chiar și cu 10 ani mai târziu.