Atestat pentru prima dată într-un document scris în cancelaria domnitorului Moldovei, Alexandru cel Bun, la 4 octombrie 1408, Cernăuţiul, ca oraş de vamă, de mai bine de şase secole stă la vama timpului. Într-o adevărată urbe europeană el a fost transformat în perioada administraţiei austriece şi în cea interbelică. Fiecare comunitate etnică din „mica Vienă” găseşte înveşnicite în piatră urmele predecesorilor săi, oameni ai cetăţii, care au făurit oraşul și istoria.
La o analiză mai amănunțită a istoriei fiecărei străzi din Cernăuţi se poate deduce că în ea sunt prezente neapărat personalităţi româneşti, aportul cărora nu trebuie uitat, în pofida faptului că puţine monumente şi plăci comemorative ne amintesc de aceasta. Chiar şi patronul oraşului nu s-a învrednicit de un monument.
Să luăm, bunăoară, edificiul nr.19 de pe actuala stradă Şeptiţki, unde în prezent se află Gimnaziul nr. 6 cu limba română de predare. La început aici funcţiona Şcoala municipală cu patru apoi cu şase clase. În anul 1906 au fost descinse clase paralele cu predarea în poloneză şi română. Ceva mai târziu aici a funcţionat Liceul pentru fete. Elevele erau obligate să înveţe limbile locale: germana, ucraineana şi româna.
În acest bloc erau şi câteva apartamente pentru cadrele didactice, în unul din ele locuind Teodor Balan (1885-1972) — cunoscut istoric, arheolog, profesor la Universitatea cemăuţeană. Teodor Balan este autorul unui manual de istorie a românilor, scris în germană pentru clasele superioare. În perioada 1932-1940 a citit la Universitate cursul de istorie a românilor. Însă, pasiunea lui au fost, totuşi, arhivele, el fiind unul dintre cei mai activi participanţi la organizarea arhivelor din Cernăuţi. Ca şi mulţi alţi intelectuali din perioada interbelică a părăsit pentru totdeauna Cernăuţiul spre finele celui de-al Doilea război mondial.
Casa Naţională a Românilor din actuala Piaţă Centrală, nr. 9, a fost construită în anii 50 ai secolului al XlX-lea şi reconstruită în a doua jumătate a aceluiaşi secol. La început a fost folosit ca apartamente ale guvernatorului Bucovinei. Aici a poposit împăratul Franţ Iosif I în timpul vizitei sale la Cernăuţi în 29 iunie — 4 iulie 1855. Apoi edificiul a fost transformat în Hotelul „Weis” („Alb”), iar în anul 1900 a fost cumpărat pentru necesităţile Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina. În anul 1918 românii bucovineni au marcat aici evenimentul Marii Uniri, chiar şi piaţa numind-o Piaţa Unirii. În anul 1925 a fost ridicat Monumentul Unirii, lichidat imediat după sosirea autorităţilor sovietice în 1940.
În Casa Naţională a Românilor au avut loc multe evenimente culturale însemnate, la ele participând intelectuali de marcă. Aici a evoluat celebrul
compozitor Ciprian Porumbescu. Retrocedată în anii 90 ai secolului trecut Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, precum şi altor societăţi naţional-culturale româneşti din regiune, Casa Naţională a Românilor își recapătă importanţa de cândva — de a fi un centru al vieţii spirituale a comunităţii româneşti din ţinut.
Şcoala medie nr. 1 funcţionează în clădirea fostului gimnaziu german, construit în decursul a zece ani — 1814-1824. După revoluţia din 1848 în procesul de învăţământ au fost introduse limbile ucraineană şi română. Atunci învăţăceii români i-au avut ca profesori pe Aron Pumnul şi Ion Sbiera, viitor membru al Academiei Române. Aici au învăţat Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu, compozitorul Isidor Vorobchievici, pictorul Epaminonda Bucevschi, fraţii Gheorghe, Eudoxiu şi Alexandru Hurmuzachi etc. Cred că întregul frontispiciu al clădirii poate fi împodobit cu plăci comemorative, doar în această instituţie a căpătat studii mai toată floarea Bucovinei. Dar cu câtă greutate studenţii români de la Universitatea cemăuţeană au convins autorităţile sovietice în anii 60 ai secolului trecut să fie instalată aici placa comemorativă Mihai Eminescu. Funcţionarii au căzut de acord, dar cu condiţia ca în inscripţie să figureze „Mihail Eminescu, clasicul literaturilor română şi moldovenească”. Evident că în anii 90 placa a fost reînnoită.
Pe strada Mitropolitul Hacman nr. 3, unde se află în prezent Liceul de arte „I. Vorobchievici”, la finele anului 1924 a fost descins Conservatoml de artă muzicală şi teatrală, astfel a fost epuizat mitul că autorităţile româneşti nu au favorizat dezvoltarea culturii oraşului Cernăuţi, și 1928 clădirea, care pe timpul Austriei a fost proprietate privată, a fost transmisă Conservatorului de către Ministeml Culturii şi Artelor al României. Directorul lui a fost compozitorul Alexandru Zirra. Chiar în primul an de învăţământ aici s-au înscris circa 300 de studenţi, și anul 1937 Conservatoml a primit statutul de instituţie de stat. Unul dintre cei mai renumiţi absolvenţi ai Conservatorului din Cernăuţi a fost Roman Vlad, care până nu demult a locuit în Italia. Din 1965 şi până la sfârşitul vieţii sale a fost preşedintele Societăţii italiene de muzică contemporană şi conducătorul artistic al Festivalului „Luna mai la Florenţa”. Roman Vlad a fost descoperit de cemăuţeanul Iosif Elghiser la începutul veacului al XXI-lea.
Un simbol ai Cernăuţiuiui este clădirea-arcă care ţine piept valurilor timpului. Iar fiecare locuitor al acestui minunat oraş trebuie să înfrunte talazurile uitării. Or, cunoscăndu-i istoria, ne iubim şi mai mult urbea natală.