Şcoala din Horecea, care împlineşte acum 150 de ani, a fost deschisă pe timpul administraţiei austriece în Bucovina şi a funcţionat sub acest regim 46 de ani. Ultimii doi ani au coincis cu perioada Primului Război Mondial. Cernăuţiul cu suburbiile sale s-a pomenit în zona teatrului de război. Prin urmare, şcoala a fost închisă.
Profesorul de română, Nicolae Costaş, care adună date despre istoria şcolii natale, unde a învăţat el şi în prezent altoieşte dragostea faţă de limba maternă altor generaţii de copii ai suburbiei, accentuează că procesul de şcolarizare a populaţiei din provincia Bucovina a început de la Regulamentul şcolilor din Bucovina care prevedea învăţământul obligatoriu şi crearea a patru feluri de şcoli, emis de autorităţile austriece în 1786.
– De prima categorie ţineau şcolile triviale din satele bucovinene cu învăţământul de trei ani, precizează domnul Nicolae. Al doilea tip de şcoli erau cele de căpetenie, considerate principale. Termenul de învăţământ era de 2-4 ani. Aici învăţau copiii oamenilor înstăriţi. Din categoria a treia făceau parte şcolile normale. Ele pregăteau cadre de învăţători pentru şcolile de categoriile I-II. Din categoria a patra, cea mai înaltă, făceau parte şcolile clericale, care pregăteau preoţi. În anul 1789 Şcoala clericală de la Suceava a fost transferată la Cernăuţi, deoarece Suceava s-a pomenit oraş de frontieră. În 1829 Şcoala clericală a fost reorganizată în Seminarul Teologic, iar în 1875, odată cu deschiderea Universităţii din Cernăuţi, în cadrul ei fostul Seminar Teologic a început să funcţioneze ca Facultate de Teologie. Această Facultate de Teologie a fost desfiinţată la Iaşi, unde s-a mutat, în 1948, după cel de-al Doilea Război Mondial, când România s-a orientat spre socialism.
– În 1873, la un an de la deschiderea şcolii din suburbia Horecea, în Bucovina funcţionau 178 de şcoli, continuă profesorul Nicolae Costaş. Primul ei director, Mihai Pitei, a fost absolvent al Şcolii Normale. El, ca şi alţi colegi de-ai săi, a rămas în post şi după instaurarea administraţiei româneşti.
Din statisticele, de care dispune Nicolae Costaş, aflăm că în anul 1873 la Şcoala din Horecea învăţau 57 de elevi. La 17 noiembrie 1897 Consiliul şcolar provincial a decis ca în şcolile româneşti din Horecea Urbană şi Roşa Ţeţina să fie predată şi limba germană. În 1900, în anul de hotar dintre secolele XIX-XX, la Şcoala din Horecea erau înscrişi 140 de elevi – 123 de români şi 6 ruteni, precum şi elevi de alte naţionalităţi. În 1906 erau 127 de elevi – 114 români şi 3 ruteni. În anul 1913, din preajma războiului, şcoala era frecventată de 176 de elevi – 159 de români şi 6 ruteni. La şcoală învăţau atât băieţi, cât şi fete. În anul 1894, de exemplu, din 121 de elevi 56 erau băieţi şi 65 fete.
Clădirea construită în centrul suburbiei Horecea special pentru şcoală în anul 1872, există şi în prezent, ea fiind edificiul principal al actualului gimnaziu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com