Poetul, prozatorul, dramaturgul, publicistul, actorul și regizorul Mihai Prepelița s-a născut la 19 octombrie 1947 la Băhrinești, în familia lui Vasile și Saveta Prepeliță. La Liceul din localitate au fost organizate acțiuni extrașcolare de omagiere a slăvitului consătean. În cadrul lor, elevii, îndrumați de profesoarele de limba română Elena Andruhovici și Nadejda Bilouseac(ea e și bibliotecară), au relatat despre viața și activitatea lui Mihai Prepeliță în domeniul literaturii și cinematografiei. Elevii Anastasia Condriuc și Gheorghe Tudosii s-au referit la creația literară a lui Mihai Prepeliță, iar elevii clasei a 9-a au citit fragmente din operele literare ale scriitorului, iar cei din clasa 11-a au declamat poeziile „La Putna, la Ierusalim”, „Și noapte după noapte veghez, tresar și plâng…”, „Să ne cinstim martirii”, „Ți s-au stins vederile, măicuță”, „Pe mormântul bunicii Lucheria” ș.a. Bibliotecara școlii Nadejda Bilouseac a pregătit o expoziție de cărți. Elevii au privit cu un deosebit interes fotografiile înserate pe paginile cărților lui Mihai Prepeliță, unde și-au găsit nu numai consătenii în vârstă , dar și câțiva dintre prietenii lor de acum, rude cu scriitorul.
Nepoata scriitorului Mihai Prepeliță, Elena Gavduș, a primit cu mare plăcere și recunoștință un grup de elevi de la Liceul din sat la casa părintească a poetului, povestind cu satisfacție despre „unchiul Mihai” și servindu-ne, ca la o zi de naștere adevărată, cu dulciuri, deși poetul Mihai Prepeliță se afla departe de satul de baștină, se menționează în postarea pe Facebook a Liceului din Băhrinești.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com