Casa pentru cetățenii noștri înseamnă mai mult decât „cetatea familială” la englezi. Aura casei părintești îl însoțește pe om toată viața, iar odaia specială, numită la români „casa mare”, este nu altceva decât altarul familiei. Oamenii se străduiesc să-şi construiască o casă pe placul inimii și să aibă o gospodărie exemplară. Or, bunăstarea sătenilor se vede după casa și gospodăria lor. Și hărnicia, de asemenea, căci ceea ce durează românul nostru este rodul muncii lui.
Iar atunci când s-a pomenit că nu prea are ocupație la baștină, a pornit în căutarea norocului pe meleagurile străine. Și pentru a demonstra că a dat de câștig bun, tot la casă s-a gândit. Au început să apară în satele noastre case cu etaj și vile adevărate, ca ciupercile după ploaie. Dolarii și euro aduși în țară au pus pe roate și garantează și acum prosperarea infrastructurii materialelor de construcție.
Casele construite pe valută străină au ceva străin în ele. Pereții lor s-au deprins cu singurătatea și nu mai cunosc căldura pe care o avea casa cu pereții văruiți de gospodine în preajma marilor sărbători creștine. Situația din țară a vitregit aceste case frumoase și arătoase. Mulți dintre stăpânii lor nu se mai întorc la baștină, punându-și casa în vânzare. Și dacă au norocul s-o vândă, banii încasați nici pe departe nu acoperă cheltuielile suportate. Punerea în vânzare a casei părintești este un semn alarmant – pe neobservate, încetul cu încetul, pustiesc vetrele noastre strămoșești…
Acest lucru, deocamdată, nu se observă în satele situate în preajma centrului nostru regional, care cu adevărat pot fi trecute la categoria „satelor împărătești”, unde preferă să-și ridice vilele bogătanii și „aleșii sorții” de astăzi. Acolo orice lot pentru construcție este în preț. Iar cu cât ne îndepărtăm spre periferiile regiunii, cu atât mai mult scad în preț casele și gospodăriile puse în vânzare. În localitățile, situate mai într-o parte de drumurile principale, sunt case rămase pustii de ani de zile. Sălbătăcesc și loturile de pământ de lângă ele. Ierburile înalte și copacii sălbatici, care au înlocuit plantele cultivate și livezile înfloritoare, ne amintesc de savanele africane. Satele rămân fără gospodari tineri și își pierd viitorul.
Dar sunt puse multe case în vânzare și în sate vestite, prospere. De exemplu, la Marșinți și Tărăsăuți, raionul Noua Suliță, așezate de-a lungul drumului central spre Moldova și în apropiere nemijlocită de centrul raional. În fiecare din aceste sate își așteaptă negustorii mai mult de o sută de case.
Case frumoase și gospodării amenajate se vând în raionul Herța. Proprietarii, având un loc sub soare sigur în țările europene, cad de acord să reducă din preț, numai să scape de cuibul lor familial, care-i mai leagă de baștină.
Dar există și un fenomen de altă natură.
– În satele Ciudei și Igești, localități mari din raionul Storojineț, sunt puse în vânzare doar două-trei case, și atât, ne spune domnul Anatolie Pițul, primarul Comunității Teritoriale Unite de aici. Oamenii noștri construiesc case frumoase pentru a locui în ele, dar nu pentru a le vinde. Lucrează și peste hotare, și la Cernăuți, dar se întorc la baștină. Nu trebuie să-i dezamăgim, ci să creăm condiții pentru ca mai mulți tineri să aibă ocupație în satul natal.
La Ciudei și Igești cântecul atât de îndrăgit „Casa părintească nu se vinde” este înțeles în sens deplin.