Senator român: „Politica Ungariei pentru maghiarii din afara graniţelor este excepţională”

Prietenia-un-dar-nepretuit

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) ia în calcul o alianţă cu Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor maghiarilor şi românilor din Ucraina, în condiţiile în care politica Ungariei pentru cetăţenii din afara graniţelor este una „excepţională”, a declarat, miercuri, senatorul Claudiu Târziu, potrivit Agerpres.

„Prietenii noştri unguri au şi ei minoritari în Ucraina, au şcoli, licee, catedre universitare în limba maghiară, au bani pentru activităţi culturale, fonduri importante. Mă gândesc la modul cel mai serios, dând curs unei invitaţii a colegului lider al grupului senatorial UDMR, de a face o alianţă pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor maghiarilor şi românilor din Ucraina, a face o alianţă cu UDMR. Vorbesc foarte serios, este o invitaţie publică la dialog pentru alcătuirea acestei alianţe. După părerea mea, politica Ungariei pentru maghiarii din afara graniţelor este excepţională, este un program model şi pentru alte state care sunt interesate de minorităţile lor din afara graniţelor», a precizat Târziu, copreşedinte al AUR, la o conferinţă de presă.

Liderul AUR a adăugat că, recent, după o vizită efectuată în nordul Bucovinei, a transmis la Bucureşti nemulţumirea şi îngrijorarea mai multor lideri ai comunităţii din această regiune cu privire la faptul că nu se mai acordă burse din partea statului român pentru elevii care vor să înveţe limba română.

„Dau acest mesaj şi domnul senator Viorel Badea, de la PNL, fost preşedinte al comisiei pe care o conduc (Comisia pentru românii de pretutindeni — n.r.), membru al acestei comisii, altminteri un om cu adevărat interesat de drepturile şi libertăţile românilor de afară, spune: «Nu domn’e, nu e adevărat, aceste burse vor veni’. Cum vor veni, că în legea bugetului nu se vorbeşte despre ele, eu am depus un amendament la buget în acest sens, care a fost respins», a încheiat Claudiu Târziu.

În schimb, UDMR susține că nu a discutat niciodată despre o alianță cu AUR, această propunere fiind una „neserioasă”, deoarece nu se poate avea o atitudine pro-minoritari în afara granițelor și un discurs anti-minoritar în interior, a declarat miercuri, 7 aprilie, liderul senatorilor UDMR, Turos Lorand.

„Niciodată nu s-a pus în discuție o eventuală alianță sau cooperare cu AUR. În ceea ce privește minoritățile naționale, atât cea romînă, cât și cea maghiara din Ucraina, noi totdeauna am fost consecvenți și am sprijinit demersurile lor pentru a păstra drepturile și identitatea națională și culturală a acestora.

În ceea ce privește această idee de colaborare, este exclus! Nu văd o modalitate de a colabora, cu atât mai mult cu cât nu putem lua ân serios o astfel de propunere, pentru că nu poți să fii pro-minoritari în afara granițelor și să ai un discurs anti-minoritari în interior. Deci, această propunere este una neserioasă», a afirmat liderul senatorilor UDMR, potrivit ziare.com .

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий