Instituțiile medicale din regiunea Cernăuți se pregătesc în mod activ pentru a face față unei posibile răspândiri a coronavirusului în zonă, anunță serviciul de presă al Administrației regionale de Stat, notează Libertatea Cuvântului. Guvernatorul regiunii Cernăuți, Serhii Osaciuk, a inspectat Spitalul raional din Storojineț. Potrivit guvernatorului, nu există nici un motiv întemeiat de a semăna panică în rândul populației în legătură cu răspândirea virusului ucigaș. Spitalele din regiune sunt pregătite să primească pacienți, iar personalul medical a însușit abilități practice corespunzătoare și dispune de echipamente necesare în astfel de situații, menționează guvernatorul regiunii Cernăuți.
Reamintim că la Secția de boli infecțioase a Spitalului clinic regional din Cernăuți sunt internate două persoane suspectate că sunt infectate cu coronavirus, după ce au revenit la baștină din Italia.
Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com