Nu există în lume o ființă mai elogiată decât mama. Dacă ar fi adunate împreună toate operele literare consacrate mamei, s-ar primi o bibliotecă mai bogată decât renumita Bibliotecă a Congresului american. Și dacă sărbătoarea Ziua mamei, marcată în cea de a doua duminică a lui Florar în întreaga lume, își are originea acolo, peste ocean, cultul mamei există la orice popor. El s-a conturat clar chiar în negura vremurilor. Iubirea față de mamă persistă în capodopera poporului român „Miorița”. În această baladă, tânărul ciobănel moldovean, aflând că i se apropie sfârșitul, o roagă pe mioară să-i spună mamei sale că s-a însurat, iar la nunta sa a căzut o stea. Esența pământească și cosmică a mamei este redată de eminentul poet al tuturor românilor, Grigore Vieru. În concepția lui mama este fericită, deoarece „Iarba știe cum te cheamă,/ Steaua știe ce gândești”. Pentru mamă românul se roagă în fața icoanei Maicii Domnului. Și mai în fiecare casă românească o să vezi o icoană a Preacuratei Fecioare. Există un caz real cum Maica Domnului a salvat-o de la moarte sigură pe o mamă din satul Cut, județul Neamț. Aceasta s-a întâmplat în vara anului 1965. Nimerind întâmplător într-un loc adânc al râului Bistrița, nu departe de vad, femeia a strigat din adâncul inimii: „Maica Domnului, nu mă lăsa să mor că am copil!”. Într-o clipă ea s-a văzut scoasă din apă pe malul celălalt al Bistriței. La români cultul casei părintești este înrudit cu cel al mamei. Cât mama e în viață, copiii ei știu că mama îi așteaptă în casa părintească. Deseori mamele noastre, rămase ocrotitoare a focului din vatră, nu se simt singure, căci o au pe Maica Domnului din icoană. Iar atunci când steaua, care îi cunoaște gândurile, o cheamă la ea, chipul mamei continuă să rămână senin în sufletele copiilor. Atâta timp cât mamele noastre sunt în viață, să le vizităm mai des, căci ele ne așteaptă cu sufletul curat și plin de iubire, așa cum așteaptă Sfânta Duminică.
(V.K.) „Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com