Toţi copiii mint la un moment dat. Pentru copiii sub cinci ani, lumea magică a viselor, dorinţele şi fanteziile nu sunt întotdeauna diferite de realitate. După această vârstă, atunci când minciuna devine cronică, relevă o problemă mai profundă de insecuritate sau stimă de sine scăzută, care ar trebui descoperită şi tratată. Toți mințim la un moment dat: din comoditate, ruşine, interes, respect sau de nevoie, din milă, disperare, de apărare sau doar pentru distracţie. Minciunile cresc odată cu noi şi evoluează cu personalitatea noastră. Dar, dacă minciuna persistă şi perturbă viaţa noastră şi a celor din jurul nostru, ea devine patologică și periculoasă.
Părinţii își doresc ca ai lor copii să nu-i mintă niciodată, să aibă încredere în ei şi să le spună întotdeauna adevărul. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să i se insufle, de la o vârstă fragedă, anumite obiceiuri de comportament. Minciuna este o parte naturală din dezvoltarea mentală a copilului şi unele minciuni sunt pozitive, dar în cazul în care copilul este foarte mic, este periculos să înţeleagă că modificând realitatea poate obține un beneficiu, pentru că așa învaţă să spună minciuni pentru a-și evita responsabilităţile şi, fiind adolescent, va înșela pentru a-și testa propriile limite.
Minciuna la copiii preșcolari: în cazul lor diferențiem două tipuri de minciuni:
- Povești inventate – sunt de regulă lucruri pe care și le imaginează sau întâmplări adevărate pe care le exagerează. În astfel de cazuri părinții pot să îi asculte pe cei mici și să le accepte fanteziile, sau pot strecura adevăruri în poveștile lor.
- Minciuni – de regulă sunt spuse pentru a evita ceva. În acest caz, părinții ar trebui să încerce să le demonstreze că minciuna nu este bună și că este important să spună adevărul.
Minciuna la copiii mai mari: pe măsură ce cresc, copiii încep să înțeleagă că minciunile îi pot salva în unele situații. De regulă, copiii mai mari mint ca să evite o pedeapsă, pentru a-i impresiona pe cei din jur, pentru a-și spori încrederea în sine, pentru a obține ceva, pentru a proteja pe cineva etc.
Astfel, cele mai frecvente motive pentru care copiii mint sunt:
- a ascunde că au făcut ceva „rău” pentru că ştiu că nu este bine ceea ce au făcut şi încearcă să ascundă adevărul, temându-se de consecinţe şi/sau pedeapsă;
- a-i impresiona pe ceilalţi şi atunci „înfloresc” adevărul, lasă frâu liber fanteziei;
- a atrage atenţia în sensul de a li se acorda mai multă atenţie, de a părea „interesanţi”;
- a manipula o persoană/situaţie;
- imitaţia – dacă fraţii, copiii mai mari sau adulţii din jurul lui mint şi nu păţesc nimic, copilul va crede că este în regulă să facă şi el acelaşi lucru nevăzând nimic rău în asta.
Ce trebuie de făcut în cazul în care copilul minte?
- Încetaţi să mai puneţi întrebări care ar putea invita la minciună. De exemplu, în loc de „Ţi-ai făcut temele?» spune „Am observat că nu ţi-ai făcut temele, ai un plan în legătură cu asta?».
- Centraţi-vă pe soluţii la problemă şi nu pe învinuirea copilului.
- Fiţi sinceri. Gândiţi-vă că şi celor mai mulţi dintre noi, adulţii, ne este greu sa spunem adevărul atunci când ne simţim speriaţi sau ameninţaţi în vreun fel. Luaţi o pauză şi lăsaţi spaţiu copilului să spună adevărul. Spuneţi-i: „Mai târziu voi fi disponibil, dacă vrei să îmi spui ce se întâmplă”.
- Respectaţi intimitatea copilului atunci când acesta nu vrea să vă împărtăşească ceva.
- Creaţi un sentiment de încredere. Arătaţi-i copilului că aveţi încredere în el şi că el poate avea încredere în părinţi, spunând întotdeauna adevărul. Respectaţi-vă întotdeauna cuvântul dat şi cereţi-vă scuze cu sinceritate, dacă încălcaţi o promisiune. Va învăţa mai mult din exemplul părinţilor, decât din pedepse. (Odoraş. Clic psihologic.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com