Statistici sumbre: Circa un sfert dintre ucraineni trăiesc sub pragul sărăciei

Screenshot_1

Potrivit Comitetului de Stat de Statistică, în Ucraina mai mult de 30% din cetățeni câștigă mai puțin de 1.853 de grivne pe lună. În primele 6 luni ale anului 2018 ucrainenii au cheltuit circa 40% din veniturile obținute pentru achiziţionarea de alimente, servicii comunale, îmbrăcăminte și tratament medical. Potrivit directorului executiv al Fundației Blazer, Oleg Ustenko, conform Cartei ONU, o persoană care cheltuiește aproximativ 5 dolari pe zi este considerată a fi sub pragul sărăciei. Expertul observă că în Ucraina, salariul minim nu îndeplinește aceste standarde. Alţi economişti ucraineni vorbesc despre succesul Chinei, care a implementat un model de succes pentru combaterea sărăciei. Anterior, aproximativ 60% din populația acestei ţări trăia sub pragul sărăciei. Datorită forţei de muncă ieftine și deschiderii pieței interne, China a reușit să atragă companii străine și investiții în țară. Este demn de remarcat faptul că cel mai înalt nivel al salariului minim în Ucraina a fost înregistrat în 2013. La acea vreme salariul minim era de 140 dolari SUA, iar în 2016 s-a redus la 58 dolari. La etapa actuală salariul minim pe economie constituie 3,7 mii grivne, aproximativ 143 de dolari.

Добавить комментарий