În aceste zile din perioada dăinuirii de vârf a luminii solare, poeții români din nordul Bucovinei, Mircea Lutic și Ilie Tudor Zegrea ar fi împlinit 85 și, respectiv, 75 de ani…
Dincolo de hotarul patriei noastre istorice, personalitatea și opera lui Mihai Eminescu țin mereu trează conștiința de neam. Numele lui este flamură de luptă pe redutele limbii materne. Numele lui ne-a adus în primăvara anului 1989 adierea primenirilor spirituale. În fosta Sală Sinodală din fosta Reședință a Mitropoliților Bucovinei s-a luat o decizie istorică de deșteptare în apusul regimului totalitar sovietic. A fost constituită Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, printre cofondatorii ei numărându-se și acești doi poeți de mare valoare din nordul Bucovinei. Ilie Tudor Zegrea și Mircea Lutic, la rândul lor, au deținut președinția Societății „Mihai Eminescu, conștientizându-și rolul și îndeplinindu-și în măsură deplină misiunea. În poezia „Eminescu-i tot ce-avem mai sfânt”, care a devenit și cântec, preluat imediat de Corul „Dragoș Vodă” , corul Societății „Mihai Eminescu”, Ilie T. Zegrea simte prezența poetului nostru național: „Eminescu vine să-ne-adune/ Într-un gest a marii noastre vreri”, și rămâne „steaua ce ne poartă”, „tor ce-avem mai sfânt”.
Exact în această perioadă a marelui avânt Mircea Lutic semnează poemul „Eminescu” cu 12 strofe, cifră cu profunde semnificații biblice, în care confirmă aceiași prezență a poetului nepereche: „Veghetorul său suflet e teafăr/ Și ne-arată făgașu-nainte./ Eminescu e crez și luceafăr,/ Eminescu e domn și părinte.// Tutelar, el ne-ndeamnă și-așteaptă/ Săvârșirea din veacuri, măiastră./ Eminescu e cuget și faptă,/ Eminescu e flamura noastră”. Ca istoric al culturii românești din Bucovina, Mircea Lutic a sesizat următoarea semnificație: „Inspirația benefică, de la începuturi, de a permanentiza numele Luceafărului în denominația formațiunii noastre culturale, concepută ca un focar etosului național, ne-a venit într-un entuziasm al momentului istoric de trezire la o viață spirituală activă, moment ce a coincis cu aniversarea centenarului trecerii Sale în eternitate”. Deci, Societatea „Mihai Eminescu” a fost constituită la Cernăuți în preajma marcării a o sută de ani de la înălțarea la ceruri a Luceafărului poeziei românești. Iar poetul Mircea Lutic declară: „Ne-am unit cu el în minunile/ Ce-ntre zei, ca făptură, așternu-l,/ Eminescu desfidă genunile,/ Eminescu respiră eternul.// Geniul său ne așeză destinul/ În lumină de posteritate./ Eminescu-i Poetul-divinul,/ Eminescu-i Stăpân peste toate!”.
Ilie T. Zegrea, la fel, leagă destinul neamului românesc de sfinția lui Eminescu: „Stau Carpații-n zări de veșnicie/ Lângă neamul meu, păzit de grai,/ Sufletul în noi se reînvie/ Ca în versul Domnului Mihai,// Am visat mereu o altă soartă/ Pe acest frumos, străbun pământ,/ Eminescu-i steaua ce ne poartă,/ Eminescu-i tot ce-avem mai sfânt”.
Poemul „Eminescu” de Mircea Lutic a fost tradus în ucraineană de confratele său de condei Vitali Kolodii. Versiunea ucraineană a poemului lui Mircea Lutic l-a inspirat pe compozitorul și interpretul cernăuțean, Ivan Derda, artist al poporului din Ucraina, care a pus acest text poetic pe note. Premiera cântecului a avut loc în cadrul unei festivități la Cernăuți, dăruindu-i autorului textului clipe majore de fericire.
Colaborând pe parcursul a mai multor ani cu poetul ucrainean Vitali Kolodii, Mircea Lutic l-a îndemnat pe acesta să traducă „în sonurile șevcenkiene” (vorba lui) capodopera literaturii române – poemul „Luceafărul” de Mihai Eminescu. Și nu numai l-a îndemnat, ci l-a ajutat să pătrundă în esența verbului eminescian, să-i dezvăluie nuanțele tăinuite. Astfel, iscusitul maestru al cuvântului poetic, Vitali Kolodii a realizat cea mai perfectă traducere a poemului eminescian în întregul areal al limbilor slave. România și Republica Moldova l-au menționat pe Vitali Kolodii pentru această mare contribuție la propagarea creației eminesciene în lume. De altfel, și lui Mircea Lutic, ceva mai târziu, i se va acorda Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române.
Vitali Kolodii a tradus în ucraineană și din creația poetică atât a lui Mircea Lutic, cât și a lui Ilie T. Zegrea. La începutul acestui veac, la Editura „Misto” din Cernăuți a fost inițiată seria „Literatura ținutului natal”. De sub auspiciile ei au ieșit ediții bilingve – în limba ucraineană și în limba originalului. Mircea Lutic și Ilie T. Zegrea au fost doi autori români, incluși în această serie, poeziile lor fiind traduse de Vitali Kolodii.
Societatea „Mihai Eminescu” a fost ca o piatră de încercare pentru Mircea Lutic și Ilie T. Zegrea ca activiști publici. În cadrul Societății acești oameni de litere s-au încadrat cu trup și suflet în activitatea de renaștere națională a neamului nostru. Mircea Lutic scria: „Ceea ce se cere imperios de la noi este să fim mai uniți în sentimentul credinței de neam, mai consecvenți în opinii și atitudini, să ne spălăm de veleități și orgolii ca de necurățenia cea mai cumplită și să ne arătăm, ca posteritate eminesciană aici, în Bucovina, vrednici de marele nostru patron spiritual”.
Ilie Tudor Zegrea, de acum în calitate de președinte al Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, a inițiat concursul regional de poezie pentru elevii din școlile românești din ținut, la care reprezentanții își demonstrau măiestria de a declama versuri din creația eminesciană. Concursul se desfășura în ziua nașterii Luceafărului poeziei românești. La el participau cu mare inspirație elevii, iar în juriu era neapărat și Mircea Lutic, susținătorul acestei frumoase competiții. Ascultându-i cu bucurie pe elevi, pe acei născuți în sânul unui neam care are perspectivă spirituală anume prin Eminescu, Mircea Lutic se arăta încrezut, după cum a declarat într-un interviu, că „destinul nostru în secolul care a început se va desfășura sub paradigma de foc a Luceafărului”. Iar Ilie T. Zegrea, chibzuind asupra amintirilor contemporanilor despre Eminescu, va nota: „Ei l-au văzut pe Eminescu… Și ni l-au apropiat de inimă, de cuget prin memorabilele amintiri și scurtele istorioare înșirate cu dragoste și respect întru memoria veșnicului mire al florii de tei… Iar eu mă întreb: oare cei care vin după noi, cei care vor trăi în secolul XXI, în mileniul III, într-o lume a tehnicizării, vor spune despre noi că „ei l-au citit pe Eminescu”? Analizându-ne faptele și raportându-le la principiile moralității eminesciene, la „etalonul de platină” stabilit de Poet, ei, urmașii noștri, vor avea dreptul moral să ne judece în baza nemuritoarei opere… Așadar, dacă ei l-au văzut pe Eminescu, noi trebuie să-l citim. Și să-l recitim, pentru a recompensa pierderea că nu l-am văzut…”.
Mircea Lutic și Ilie Tudor Zegrea sunt poeții, care prin opera lor rezistă în timp. Ei trebuie citiți de generațiile actuale și de generațiile care vin, fiindcă verbul lor poetic este un punct de sprijin spiritual pentru fiii și fiicele acestui neam din vecinătatea Carpaților veșnici și păzit de graiul eminescian.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com