Lucrătorii Secţiei raionale de miliţie Secureni au reacţionat prompt la apelul unui locuitor al satului Romancăuţi, care a comunicat că din magazinul său o persoană necunoscută a furat un televizor în valoare de 5 mii grivne. În scurt timp, omul cu mâna lungă a fost identificat. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 19 ani din Romancăuţi.
El intenţiona să vândă televizorul, iar banii să-i cheltuiască pentru necesităţile proprii. Ulterior s-a constatat că hoţul a deconectat mai întâi semnalizarea de alarmă, mai apoi a spart geamul şi a îndoit gratiile din metal pentru a pătrunde în interior şi a fura televizorul. Fericirea hoţului n-a durat mult. El a fost reţinut de lucrătorii miliţiei. Sancţiunea articolului ales de anchetatori prevede privarea de libertate pe o perioadă de şase ani.