Un cernăuțean în vârstă de 29 de ani a încercat „să se înțeleagă” cu șeful SR Hliboca în privința „protejării” unei afaceri ilicite legată de jocurile de noroc.
El a făcut asemenea încercări de mai multe ori și, în cele din urmă, a fost reținut. Acesta i-a promis șefului poliției hlibocene o recompensă lunară în schimbul protejării afacerii sale, care, la rândul lui, a informat conducerea Direcției principale a Ministerului Afacerilor Interne în regiunea Cernăuți și cea a Direcției de securitate internă. Bravul antreprenor a fost reținut chiar în momentul ordinarei tentative de „a se înțelege” și a-i transmite o parte din suma promisă – 5 mii de grivne. În aceeași zi polițiștii au efectuat percheziții în sălile cu jocuri de noroc ce-i aparțineau din raioanele Hotin și Hliboca, precum și în orașul Cernăuți. Oamenii legii au confiscat calculatoarele din aceste săli, precum și mijloace bănești în sumă de 10 mii 800 grivne. Pentru fapta comisă „întreprinzătorul” riscă cu privare de libertate pentru o perioadă de până la opt ani cu confiscarea averii.