Potrivit datelor Serviciului de stat pentru migrație, pe an ce trece crește numărul bucovinenilor care se mută definitiv cu traiul peste hotare. În ultimii cinci ani numărul acestora a crescut de câteva ori. Numai în zece luni ale anului 2016 au obținut permis de a pleca la locul permanent de trai în alte țări 376 de locuitori ai regiunii noastre, ceea ce este de trei ori mai mult decât în 2012. În 2012 au părăsit Bucovina 125 de persoane, în 2013 – 130 persoane, în 2014 – 149 persoane, în 2015 – 241 persoane.