Tractorul, dacă n-ar consuma motorină, te-ar face gospodar adevărat

DSC_0081

DSC_0081Culturile cerealiere de toamnă n-au stat iarna curentă sub un strat sigur de zăpadă. Acesta practic a lipsit şi le-a pus să se confrunte direct cu gerul. Este a doua încercare serioasă pentru viitoarea recoltă, ţinând cont de faptul că însămânţările s-au desfăşurat pe timp secetos sau cu o insuficienţă de umiditate în sol. De felul cum au iernat culturile cerealiere depinde volumul de muncă pe care urmează să-l efectueze agricultorii la primăvară, adică în curând, căci, după toate semnele, primăvara din anul acesta va fi timpurie.
Agricultorii bucovineni, totuşi, contează pe o recoltă bună, riscând astă toamnă, în condiţii puţin favorabile, să însămânţeze 61,2 mii hectare cu cerealiere, cu 5,4 mii hectare mai mult decât în 2015. Grâul de toamnă ocupă o suprafaţă de 45,7 mii hectare, ceea ce vorbeşte despre intenţiile serioase ale agricultorilor. Plantele au răsărit şi în momentul de faţă pe jumătate din masivul cerealier (49,1 la sută) ele se află în stare bună, pe 46,9 la sută din suprafeţe – în stare satisfăcătoare şi numai pe 4 la sută, plantele au răsărit rar şi, posibil, se vor face reînsămânţări.
Cum fiecare plantă simte sosirea primăverii, aşa şi gospodarul bun simte cu toate fibrele firii chemarea gliei. Este un sentiment pe care îl încearcă doar adevăraţii agricultori. Dl Ion Bâşca din Berestea, raionul Noua Suliţă, se numără printre aceştia. În tinereţe a fost unul dintre cei mai buni mecanizatori din colhoz, iar după ce colhozul a dispărut ca formă de organizare a producţiei agricole, Ion Bâşca a avut grijă să aibă pe lângă casă un tractor. Iar cu un tractor poţi întemeia şi o gospodărie de fermier. Împreună cu feciorii Viorel şi Vitalie îşi lucrează cotele lor de pământ şi îngrijesc de o livadă. Gospodăria lor de fermier se numeşte „Olimpia” şi ştiu aceasta doar acei, care au de a face cu documentele, căci dlui Ion Bâşca nu-i place să-şi afişeze statutul. Întrebat ce venit îi aduce tractorul, el răspunde simplu, fără multă filozofie: „Îmi întreţine gospodăria”. Este un adevăr, căci pe lângă tractor au apărut în curtea lui Ion Bâşca şi agregatele necesare pentru lucrarea pământului. Îi merge cu spor în toate, căci prin sudoare şi muncă cinstită a ridicat una dintre cele mai frumoase case din Berestea. Şi numai el s-a încumetat să ridice la poartă o bisericuţă. Atât Ion Bâşca, cât şi feciorii, şi nepoţii sunt cu credinţă în suflet şi poate aceasta le ajută în munca lor onestă şi nobilă de agricultor. „Până vine primăvara, tractorul trebuie să-mi fie pregătit, căci sezonul e mare”, spune harnicul gospodar Ion Bâşca, deprins de mic cu muncile câmpului.
„În raionul nostru este cu ce lucra pământul, relatează reprezentantul Direcției pentru dezvoltarea agro­indus­trială a ARS Noua Suliță, dl Valeriu Todo­san. În curând, agricultorii vor ieși în câmp. Culturile cerealiere de toamnă se află în stare bună. Pe masivul de 6.000 hectare cu cerealiere de toamnă vor fi reînsămânțate vreo 200 hectare. Însă, pe fermieri îi așteaptă grele încercări din cauză că a crescut considerabil prețul la îngrășămintele minerale. În lume scade prețul la petrol, iar la noi se așteaptă, în prag de primăvară, o majorare a prețurilor la motorină”. Agricultorii nu prea au încredere în creditele de la ban­că, iar diferite programe de susținere a agriculturii au fost suspendate. E cam greu, în aceste condiții, să stai ferm la câr­ma tractorului.

Добавить комментарий