Dragobetele, sărbătoarea populară a iubirii, este celebrată de români în fiecare an la 24 februarie. Sărbătoarea Dragobetelui face parte din tradiţia magică a poporului român şi din credinţa în reînnoirea ciclică a naturii. Pe de altă parte, data de 24 februarie marchează şi începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaşte. Odată cu natura, reînvie şi iubirea, iar Dragobetele este ziua în care întreaga suflare sărbătoreşte înnoirea firii şi se pregăteşte pentru sosirea primăverii. Cu această ocazie fiecare dintre noi celebrăm dragostea și ne împărtășim iubirea în gesturi romantice și cadouri speciale, așa cum sunt florile atent asortate în buchete și aranjamente deosebite și pline de semnificație.
Despre Dragobete se spune că a fost fiul babei Dochia, un tânăr extrem de chipeș și pasional, fiind considerat cel care oficia în cer „nunta” tuturor animalelor. Ulterior, s-a considerat că el era și cel care lega relațiile între oameni. De aceea Dragobete este în tradiția populară ocrotitorul iubirii și cel care aduce noroc îndrăgostiților. Considerat ca fiind patronul dragostei, al bunei dispoziții, deschizător al primăverii și fiu al Babei Dochia, Dragobetele este întâmpinat cu flori.
Legenda Dragobetelui
Dragobetele reprezintă pentru români simbolul dragostei, fiind identificat cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros, și cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon. În tradiția populară, se spune că Dragobetele era fiul babei Dochia și era reprezentat ca un tânăr chipeș, voinic și extrem de iubăreț care influența în bine viața celor pe care îi întâlnea. El ar fi fost zeul dragostei și al bunei dispoziții, fiind perceput ca un fecior frumos și iubăreț foc, care le făcea pe fete să-și piardă mințile. O altă legendă spune că Dragobete s-a numit inițial Dragomir, ce simboliza zeul iubirii. Pentru că nimeni nu știa cine este tatăl lui, se zvonea că ar fi fost zămislit chiar de Duhul Muntelui, în timpul împreunării cu Dochia, când acesta s-a transformat în ceață. La naștere, Dragobete a avut patru ursitoare generoase, care i-au oferit daruri din cele mai alese. Prima ursitoare a fost Primăvara, care i-a oferit iubire. A doua a fost Vara, care i-a dăruit dulceața fructelor și căldura dragostei. A treia ursitoare a fost Toamna, care i-a dat un fluier pentru a înveseli oamenii cu cântecele lui, iar a patra a fost Iarna, care i-a dăruit o îmbrăcăminte albă, imaculată, cu sclipiri de diamante. Cingătoare i-a dat un brâu roșu cusut cu perle. Straiul era conceput astfel încât creștea odată cu flăcăul, rămânând alb ca neaua, oricât l-ar fi purtat. Cu aceste daruri, Dragobete reușea să seducă fiecare fată care îi ieșea în cale, motiv pentru care a devenit un simbol al dragostei și al iubirii. Mai târziu, când s-a transformat într-un tânăr fecior, Dragobete a mers în munți unde a învățat totul despre plante și animale. Astfel, el a devenit, în credința populară, și stăpânul păsărilor și al plantelor. De asemenea, se spune că după ce și-a îndeplinit sorocul, Dragobete a fost transformat de Baba Dochia, într-o plantă numită Năvalnic, plantă care renaște primăvara în toate poienile și care se folosește pentru descântece de dragoste și pentru tratarea rănilor, de unde și denumirea populară a sărbătorii de Dragobete – „Năvalnicul”.
Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri care se respectau în această zi era mersul tinerilor în pădure în căutarea primelor flori de primăvară. Se spunea că cei care găsesc cele mai multe flori, vor avea noroc tot anul. Florile găsite se puneau la icoană până în ziua de Sânziene, când se aruncau într-o apă curgătoare.
Se credea că cine vede pupăza în ziua de Dragobete va avea noroc tot anul. De asemenea, se credea că dacă o fată vedea o pereche de păsări, va fi iubită mereu – se ştie că multe specii de păsări îşi aleg perechea în această perioadă.
În dimineața zilei de Dragobete fetele și femeile tinere strângeau zăpadă proaspătă, o topeau și se spălau cu apa astfel obținută pe cap, crezând ca vor avea părul și tenul plăcute admiratorilor. Se credea că e semn rău dacă o fată sau un băiat nu întâlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, se zicea că nu vor fi iubiți.
Atât băieţii, cât şi fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul. Lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curăţenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime. Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.
Pe vremuri, oamenii bătrâni țineau această zi pentru friguri și alte boli. Deoarece exista credința că Dragobetele îi va ajuta pe cei gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți, oamenii respectau această sărbătoare la fel ca şi pe cele religioase. Cele care lucrau erau fetele mai îndrăznețe care chiar își doreau să fie „pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai „pedepsea” femeile, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc tinerilor, în general, și îndrăgostiților, în mod special.
În ziua de azi, Dragobetele a depășit barierele rurale, sărbătorindu-se peste tot în țară, însă obiceiurile au dispărut, fiind doar o altă ocazie cu care cei ce se iubesc pot să își facă daruri și declarații de dragoste. Florile sunt, totuși, elementele care au rămas peste ani prin simbolismul lor. Cei mai mulți îndrăgostiți profită de ziua de Dragobete pentru a-i oferi persoanei dragi un buchet de flori. De la clasicii trandafiri, la parfumatele flori de primăvară care amintesc de tradițiile din trecut, florile sunt cel mai delicat cadou prin care îți poți arăta iubirea. (Libertatea.ro; DIGI24.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com