Traian Băsescu va prezenta în Parlamentul României un proiect de lege privind unirea cu Republica Moldova

Traian_Basescu_preluare_foto_puterea_ro

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu va prezenta în Parlamentul român un proiect de lege privind unirea cu Republica Moldova, informează, luni, portalul moldovean de internet deschide.md.

„La începutul sesiunii parlamentare, voi depune un proiect privind unirea cu Republica Moldova, bazat inclusiv pe Rezoluţia 148 a Senatului SUA. Procedura presupune să vrea şi moldovenii, printr-o decizie a Parlamentului” – a declarat Traian Băsescu.

Potrivit afirmaţiilor fostului preşedinte român, rezoluţia menţionată a Senatului SUA subliniază că Republica Moldova are dreptul la unirea cu România în conformitate cu prevederile Actului legislativ de la Helsinki din anul 1975. De aceea, Traian Băsescu consideră că unirea trebuie să se producă prin hotărâri ale parlamentelor ambelor ţări. Politicianul a explicat că, spre deosebire de România, unde în favoarea unirii celor două ţări se pronunţă majoritatea populaţiei, în Republica Moldova, judecând după rezultatele sondajelor, circa 80% din cetăţeni au o părere negativă privind această idee.

Добавить комментарий