Doi infractori s-au năpustit asupra unui trecător în plină zi, luându-i cu forța telefonul mobil, banii și documentele personale. Numai datorită acțiunilor profesioniste ale polițiștilor, infractorii au fost identificați ”pe urme proaspete”.
Victima a comunicat că bărbații, care s-au apropiat, s-au prezentat drept colaboratori ai organelor de menținere a ordinii publice, iau aplicat o lovitură peste față și i-au luat lucrurile. Atacanții s-au dovedit a fi doi locuitori ai centrului regional în vârstă de 19 și, respectiv, 30 de ani. Polițiștii au acționat operativ și, timp de jumătate de oră, l-au reținut pe cel mai tânăr dintre atacanți. Acesta se afla nu departe de un centru comercial de pe strada Hotinska și nu se aștepta că va fi demascat atât de rapid. În timpul percheziției, polițiștii au găsit la el telefonul și o parte din banii furați. Se știe că tânărul își face studiile la un colegiu din centrul regional. Reclamantul l-a recunoscut pe atacantul său. A fost demarată o anchetă în baza articolului 186 al Codului Penal al Ucrainei. Tânărul a fost reținut în baza articolului 208 al Codului Penal al Ucrainei. Căutările celui de-al doilea atacant continuă. Cei doi riscă să facă 6 ani de pușcărie.