Troița de la  răscruce de drum – un indicator spiritual  

12 07 2021 МАЛ.3

De cu primăvară Anatolie Cebotar, lemnar iscusit și dascăl la Biserica Adormirii Maicii Domnului din Berestea, a început să meșterească o troiță, a treia la număr. Două au fost ridicate deja: una la intrarea dinspre apus în Berestea, iar cealaltă – la răscrucea drumul ce duce din sat spre pădure. A treia, și cea mai mare, domnul Anatolie a planificat s-o ridice lângă drumul național Jitomir-Cernăuți, la intersecția acestuia cu drumul local ce duce spre Doljoc, Mălinești și Berestea.

12 07 2021 МАЛ.1

– Am terminat mai demult troița, dar m-au reținut puțin meșterii din Boian, care au îmbrăcat crucea de lemn cu tablă metalică, afirmă domnul Anatolie Cebotar. Și iată ea a fost sfințită în ziua praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Serviciul divin a fost oficiat de preoții din Berestea, Mălinești, Doljoc și Dinăuți, alăturându-se la ei și părintele Dumitru Mițiței din Mahala. Au fost prezenți mai mult de o sută de oameni din satele noastre.

Într-adevăr, a fost o sărbătoare frumoasă.

–Troița ne amintește că e în viață trebuie să umblăm pe căile Domnului, să facem fapte bune. Mă bucur că am reușit, cu ajutorul Domnului, să-mi văd realizat acest vis, recunoaște domnul Anatolie Cebotar. Am pornit singur să ridic această troiță, dar, trecând consăteni pe alături, se opreau și-mi dădeau ceva bani să cumpăr cele necesare pentru ea. Le sunt recunoscător și-i pomenesc cu un cuvânt bun.

12 07 2021 МАЛ.2

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий