Ucraina: a douăzeci și șasea treaptă spre afirmare

24ago13---vestidas-com-roupas-tradicionais-jovens-ucranianas-abrem-desfile-neste-sabado-24-em-comemoracao-aos-22-anos-de-independencia-do-pais-em-24-de-agosto-de-1991-1377354630489_956x500

Ziua de naștere a țării este o sărbătoare pentru toți cetățenii ei. Statul Ucraina a apărut pe harta politică a lumii în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, deja fiind membru-fondator al ONU, în urma destrămării imperiului comunist totalitar URSS și în vâltoarea proceselor de globalizare. calea ei spre valorile sociale supreme – democratice – este anevoioasă, căci e prea grea moștenirea trecutului, de care se dezice poporul ucrainean. Orice aniversare a independenței și Suveranității înseamnă și o treaptă de unde se văd mai bine căile spre țara prosperă pe care o visează fiecare.

Euforia a trecut ca roua dimineții…

Igor BURKUT,

politolog, candidat în științe istorice:

1368802313_burkut_portret

– În august 1991, când Ucraina a obținut independența, în rândurile poporului domnea euforia: în sfârșit s-a realizat visul de veacuri de a avea propriul stat. Chiar și primul Președinte al Ucrainei independente, Leonid Kravciuk, declarase că în țara noastră, una dintre cele mai mari în Europa și cu un potențial considerabil, în curând nivelul de viață al cetățenilor ei urma să-l ajungă pe cel din Franța. Însă, toate acestea au rămas doar un vis frumos. În loc să fie făurită o Ucraină europeană, ne-am împotmolit în rămășițele moștenite de la fosta URSS. La putere s-a menținut nomenclatura de cândva, ba și mai mult – câteva zeci de familii au pus mâna pe bogățiile țării, iar poporul s-a ales cu nimic.

Ucraina, de fapt, nu s-a dezvoltat, chiar în unele domenii a început stagnarea, apoi degradarea. Abia cu trei ani în urmă poporul s-a revoltat, a ieșit pe Maidan și și-au apărat idealurile. Noi, ucrainenii, suntem un popor deosebit, ne mobilizăm foarte repede, luptăm pentru idee și, după ce am obținut victoria, revenim liniștiți la casele noastre, uitând că trebuie imediat realizată cauza care ne-a chemat la unire.

Cerințele Maidanului încep să fie realizate. Ucraina după Revoluția Demnității s-a ales cu agresiunea rusă pe pământurile sale. Apărarea independenței iarăși a unit poporul. În condiții de război se desfășoară și reformele. Aș numi aici reformarea autoadministrării locale cu descentralizarea puterii și crearea comunităților teritoriale unite, crearea poliției ucrainene (dar spre regret în unele privințe ea ne amintește încă de miliție), începerea reformei judiciare. Mai greu merge reforma sistemului de ocrotire a sănătății și cel al învățământului.

Țara a ieșit din punctul mort al stagnării. Ea avansează spre prosperare și aceasta se produce în pofida războiului din Donbas. Inamicul caută prin orice modalități să nu-i permită Ucrainei să progreseze, să se dezvolte. Ucrainenii sunt nevoiți să lupte pentru independența țării lor în condiții grele și istovitoare.

Aceasta este situația în preajma celei de-a 26-a aniversări a independenței Ucrainei. Merită menționat faptul că Ucraina nu a pierdut legătura cu Europa. Acționează Acordul de asociere cu UE, regimul fără de vize. Deci, o avansare există. Pentru prima dată la parada militară de la Kiev cu prilejul sărbătorii vor participa militari din zece țări, majoritatea lot fiind membre ale NATO. Ucraina nu este singură în lupta ei pentru independență și integritate teritorială. La avansarea pe calea dezvoltării îi este de preț experiența țărilor vecine, integrate în structurile europene și euroatlantice.

Infrastructura socială este cartea de vizită a oricărei localități

Ștefan Mitric, directorul gimnaziului din Crasna, raionul Storojineț, deputat în consiliul regional:

news_1437885157_ecv

– Sunt convins că dacă fiecare localitate va fi prosperă, prosperă va fi și țara. Pentru Crasna a început o etapă importantă odată cu crearea comunității teritoriale unite, care în curând va avea un an. Poate schimbările spre bine nu sunt chiar atât de multe, dar sunt vizibile. În primul rând, a crescut volumul lucrărilor de construcții. A fost reparat drumul principal ce duce spre Lunca, în prezent sunt în toi lucrările de reparație a clădirii fostului spital, a edificiului unde va funcționa Școala de arte pentru copii, a încăperii unde elevii noștri vor învăța șoferia. A fost asfaltată piața din centrul orășelului, unde au loc cele mai importante festivități și sărbători.

Punem la cale și proiecte transfrontaliere întru prosperarea comunității noastre. Iată, recent, împreună cu reprezentantul Administrației Raionale de Stat Storojineț, am fost la București, la un institut de proiectări. Este vorba de un proiect de infrastructură, de creare a sistemului de canalizare pentru întreaga localitate. Am vizitat un sat de lângă București și am văzut în realitate cum funcționează un asemenea sistem. Credem că împreună cu partenerii noștri români și cu susținerea financiară a UE vom reuși să creăm așa ceva și la Crasna. Iar pe mijloacele bănești, pe care comunitatea teritorială le primește direct de la Kiev, va fi reparată grădinița din cătunul Huta. Or, infrastructura socială este cartea de vizită a oricărei localități.

130 de cântece consacrate Ucrainei

Vasile VASCAN, scriitor:

2014-vitalna-laureaty_vorobkevycha-vaskan

– E o fericire să trăiești într-o țară, căreia îi poți consacra harul primit de Providență. Ultima mea carte a apărut de sub tipar chiar luna aceasta și este consacrată renumitei familii Rotaru din Marșinți. Ea este întitulată „Un buchet pentru Sofia”. În ziua de 7 august, când celebra noastră interpretă, Sofia Rotaru, și-a marcat jubileul de 70 de ani departe de baștină, eu am fost la Marșinți, la fratele ei Anatolie și i-am înmânat primele 20 de exemplare ale cărții, scoase de sub auspiciile Editurii „Zoloti litavry” din Cernăuți. M-au ajutat să scriu această carte membrii familiei Rotaru – Lidia, Anatolie, Eugen. Mă consider un prieten vechi și devotat al acestei minunate familii. Pe timpuri unchiul meu, Alexandru Dreap, a fost director și profesor de muzică la Școala din Marșinți. El a fost primul care a observat talentul Sofiei Rotaru, i-a dat primele cunoștințe despre muzică. „Este o floricică deosebită această Sofia Rotaru”, ne spunea el. Țin minte cum întregul sat se aduna la clubul din Marșinți ca s-o asculte pe Sofia. Am scris despre ea și familia ei un articol în ziarul raional „Cuvântul adevărului”. Tatăl Sofiei, Mihail, bolnav fiind, a reușit să-l citească și a doua zi a plecat în lumea celor drepți. El mă consider și pe mine ca un fiu și datoria mea „filială” a fost să scriu o astfel de carte. A scrie despre cei mai destoinici fii și fiice ale Ucrainei înseamnă a-ți proslăvi și Patria. Tema Ucrainei este una majoră, dar foarte apropiată sufletului meu. Am sute de versuri consacrate Patriei și meleagului natal. 130 dintre ele au fost puse pe note, iar cele mai reușite cântece răsună în întreaga țară. Conlucrez cu 17 compozitori. Vor mai fi și alte cântece despre Ucraina, fiindcă ea este veșnica mea inspirație. Dacă ai țară, are cine te apăra. Dacă nu ai țară ești al nimănui pe drumul mare, ca frunza dusă de vânt… Pentru a ne face țara mai bogată, trebuie ca fiecare dintre noi să-și facă datoria așa cum se cuvine, să folosească pe deplin „talanii dați de Dumnezeu”.

Vasile CARLAȘCIUC

Добавить комментарий