Vicepremierul ucrainean pentru integrare europeană și euro-atlantică, Ivanna Klimpuș-Țințadze, a anunțat că a dispus studierea posibilității deschiderii unor puncte de trecere a frontierei ucraineano-române în regiunea Ivano-Frankivsk – potrivit unui comunicat al Guvernului de la Kiev, citat de RBK, scrie tocpress.info
De asemenea, vicepremierul a subliniat importanța existenței unui control comun la punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și țările membre ale Uniunii Europene.
„Acolo unde avem un control comun la frontieră, observăm o accelerare a procedurilor și o reducere a corupției. Ar fi ideal să avem control comun la toate punctele de trecere a frontierelor terestre cu UE” – a remarcat Ivanna Klimpuș-Țințadze.
Vicepremierul a subliniat, însă, că acest lucru necesită dezvoltarea unei infrastructuri corespunzătoare atât în Ucraina, cât și dincolo de frontieră, în țările UE.