Ucraina este în aşteptarea rezultatelor alegerilor locale

174091

174091Scrutinul de duminică a fost cel mai murdar şi corupt din istoria Ucrainei. Aceasta este opinia comună a mai multor analişti politici. În regiunea Cernăuţi organizaţia publică „Opora” menţionează într-un comunicat de presă că cele mai frecvente încălcări în cadrul scrutinului au fost fotografierea buletinelor, nerespectarea regulilor de agitaţie electorală, utilizarea resurselor administrative, greşelile în activitatea comisiilor electorale etc.
Cu toate acestea, observatorii internaţionali declară că aceste alegeri au fost democratice. Alegerile de duminică au fost ”în general bine organizate și campania a fost una care a respectat procesul democratic. Votarea și numărarea voturilor au fost transparente”, se arată într-un raport al OSCE, elaborat în colaborare cu Parlamentul European și Consiliul Euro­pe­an. Totuși, organizația arată ”necesitatea de a continua reformele”, dat fiind ”domi­nația puternicelor grupuri economice asupra pro­cesului electoral” și lipsa de independență a mass-media. OSCE ”a primit numeroase plângeri privind cumpărarea voturilor. În unele regiuni, campania a fost marcată de amenințări și agresiuni fizice, având drept țintă candidați și membri ai echipei de campanie”, se mai arată în raportul Organizației.

Добавить комментарий