Industria cerealelor din Ucraina este în plină dezvoltare, însă căile ferate învechite ale ţării stau în calea expansiunii sale, scrie Bloomberg.
Întreaga reţea de căi ferate este operată de compania de stat Ukrzalinznytsya, care transportă aproximativ două treimi din volumul total de cereale de la fermieri către porturile ţării de la Marea Neagră.
În condiţiile în care majoritatea locomotivelor şi vagoanelor datează din anii 80, compania a întâmpinat dificultăţi în ultimii ani în transportarea recoltelor bogate.
Producţia de cereale a Ucrainei a crescut puternic în ultimele decenii pe măsură ce fermierii au investit mai mult. Asociaţia din sector spune că exporturile ar putea creşte cu până la 70% până în 2022, cu condiţia să se investească suficient în fermele şi infrastructura ţării, notează Ziarul Financiar.