24 august – Ziua Independenței Ucrainei
Fiecare stat din lume își are ziua sa, care ține de un eveniment crucial din istoria sa mai mare sau mai mică. Cu 29 de ani în urmă, la 24 august 1991, în rezultatul destrămării Uniunii Sovietice, Rada Supremă a Ucrainei, în momentul acela încă republică unională, a declarat Ucraina stat independent și suveran. Ziua Independenței Ucrainei este considerată ziua creării statului ucrainean contemporan.
Iată câteva date interesante despre Ucraina, în versiunea publicației online „Dzerkalo tyjnea” („Oglinda săptămânii”).
Prima țară care a recunoscut independența Ucrainei a fost Polonia.
În Ucraina se află centrul geografic al Europei – orașul Rahiv din regiunea Transcarpatică (foto).
În țara noastră se află cea mai adâncă stație de metrou din Europa – „Arsenalna” din Kiev. Ea a fost construită în 1960, adâncimea fiind de 105,5 metri.
Cel mai lung instrument muzical de suflat din lume este buciumul, folosit de locuitorii din Carpați.
Unul dintre cele mai populare cântece de Crăciun din lume este „Șcedrik” („Colind”) scris de compozitorul ucrainean, Mykola Leontovyci.
Cea mai mare piață din Europa se află la Harkiv – cu o lungime de 750 și o lățime de 125 metri.
Cea mai scurtă stradă centrală din capitalele europene este Hreșceatyk din Kiev, care are o lungime de 1.225 metri.
Ucraina dispune de cea mai mare rezervă de cernoziomuri din lume.
În țara noastră a fost construit cel mai puternic avion de transport din lume – An-226 „Mria”.
Prima instituție de învățământ superior din Estul Europei este considerată Academia Ostrog, fondată în 1576 de către cneazul Kosteantyn-Vasyl Ostrogski.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com