Sute de ucraineni au format un lanț viu la Kiev, peste râul Nipru, cu ocazia Zilei Integrității, prin care comemorează unirea din 1919 între Republica Populară Ucraineană și Republica Populară Vest-Ucraineană.
Într-o declarație difuzată cu această ocazie, președintele Volodimir Zelenski a spus că, pentru a fi puternică, Ucraina trebuie să fie unitară.
În 1990, când Ucraina nu-și declarase încă independența, la a 71-a aniversare a semnării Actului Zlukî, peste 300.000 de ucraineni au făcut un lanț uman de aproximativ 482 km din capitala Kiev până la orașul Lviv în ziua de 21 ianuarie 1990. Lanțul uman a fost cea mai mare demonstrație populară din Ucraina de la începutul Glasnostului și a fost finanțată de Mișcarea Populară a Ucrainei (Ruh). În acea zi, pentru prima dată după desființarea Republicii Populare Ucrainene, s-a arborat drapelul galben-albastru. (S.B)