Ucraina: Toată mierea ce nu corespunde cerințelor de export ajunge pe mesele ucrainenilor

sonyashnikovij-med-zabezpechuye-90-eksportu-8467

Companiile exportatoare din Ucraina resping circa 20% din cantitatea totală de miere, iar mierea ce nu poate fi exportată este comercializată pe piața internă. Afirmația a fost făcută de către directorul companiei exportatoare de miere „Ascania-Pack”, Viktor Ivancenko, scrie Seeds.org.ua.

„Conform estimărilor noastre, aproximativ 90% din mierea produsă în Ucraina trece prin mâinile exportatorilor, prin laboratoarele noastre. În medie, respingem aproximativ 20% din miere din cauza că nu corespund anumiți parametri de calitate. Vorbim de cât de naturală este mierea, dacă conține sau nu antibiotice, dacă corespunde calităților organoleptice și în ce ambalaje este păstrată”, a spus Viktor Ivancenko.

Potrivit lui, este practic imposibil de a fi verificată calitatea mierii vândute la piețele din Ucraina.

„Toate aceste 20% ce nu corespund sunt vândute pe piața internă. Pot spune, din păcate, cu certitudine absolută că tot ceea ce respingem, tot ceea ce nu putem trimite consumatorilor europeni sau americani, totul merge pe piața internă. Și toată această miere este consumată de cetățeni ucraineni obișnuiți. Nu avem un control eficient asupra mierii vândute la piață. La urma urmei, nu știi niciodată ce cumperi”.

 (S.B) Libertatea Cuvântului — lyberti.com

Добавить комментарий