«Discutăm acum cu partenerii noștri români să semnăm un acord de cooperare tehnico-militară. Acest acord ne va da undă verde să sporim colaborarea în diverse domenii legate de apărare și securitate» , a declarat luni, ministrul adjunct pentru afaceri externe al Ucrainei, Igor Bozhok.
«Acest acord ne va permite să cooperăm în diverse domenii, de la industrie militară la exerciții militare comune», spune Bozhok.
Oficialul a spus că acordul ar oferi o nouă perspectivă legislativă prin care cooperarea militară dintre cele două țări să aibă loc, momentan legile celor două state fiind mai restrictive în această privință.
«Aceste documente strategice au fost dezvoltate în strânsă cooperare cu NATO. Practic ne-am dezvoltat strategia după poziționarea NATO în regiune. Flota ucraineană și flota română nu vor concura, ci se vor sprijini una pe alta», a mai declarat oficialul.