Ucrainenii, la export

Screenshot_4

Aproximativ 70% din populația angajată în câmpul muncii primește un salariu care nu depășește 10 mii grivne. Acest lucru este menționat în datele oficiale ale Serviciului de Stat pentru Statistică. Se specifică că 43,8% dintre ucraineni au un salariu lunar de 3.200-6.000 grivne, 26,1% câștigă între 6-10 mii grivne pe lună, iar 23,5% câștigă peste 10 mii de grivne. Situația economică precară și salariile mizere îi determină să plece la muncă peste hotare. Printre cele mai populare destinații se numără Polonia, Ungaria, Israel, Germania sau Federația Rusă, dar și unele țări mai exotice.

De exemplu, în Brazilia există una dintre cele mai numeroase diaspore ucrainene. Salariul unui medic în această țară ajunge la 80 mii grivne. În același timp, ucrainenii pleacă masiv în China, unde lucrează în învățământ, construcții sau divertisment. Reamintim, de la 1 ianuarie 2018 minimul de trai în Ucraina constituie 1.700 grivne, iar salariul minim este de 3.723 grivne. Recent, Cabinetul de Miniștri a anunțat că în primul trimestru al anului 2018 salariul minim va ajunge la 4.200 grivne.

Statisticile oficiale arată că în fiecare an, populația Ucrainei se reduce cu aproximativ 180 mii de persoane. Această scădere se explică prin problemele demografice și exodul forței de muncă în țările dezvoltate ale Uniunii Europene. În timp ce țările europene compensează lipsa forței de muncă pe contul ucrainenilor, 90% dintre angajatorii autohtoni se plâng de lipsă de personal calificat. Cel mai grav e că din țară pleacă nu doar specialiștii IT, medicii sau inginerii, dar și constructorii, sudorii, etc. Este aproape imposibil să se evalueze cu exactitate amploarea migrației forței de muncă. Foarte mulți ucraineni lucrează în străinătate fără permisiune oficială. Conform unor estimări, numărul migranților de muncă din Ucraina variază între 2-7 milioane de persoane.

Obținerea regimului liberalizat de vize cu UE a generat un nou val de migrație a forței de muncă. Ucrainenii au dreptul de a rămâne fără viză în UE timp de trei luni în scopuri turistice. Cu toate acestea, mulți s-au folosit de acest drept pentru a căuta un loc de muncă. Majoritatea celor plecați la muncă în străinătate se întorc în timpul vacanțelor. Compară nivelul salariilor, comunică cu vecinii, prietenii, rudele și pleacă din nou la muncă peste hotare. Pentru Ucraina, migrația forței de muncă este atât o amenințare, cât și o oportunitate. Una dintre cele mai mari surse de valută din țară o reprezintă transferurile făcute de ucrainenii care lucrează în străinătate. În fiecare an, suma acestor transferuri variază între 4-7 miliarde de dolari.

Добавить комментарий