UE a decis să ridice sancțiunile împotriva fostului premier ucrainean, Mykola Azarov și a ex — ministrului Energiei, Eduard Stavyțkyi. Despre aceasta anunță pe Twitter corespondentul Radio Europa Liberă, Ricardo Joswyak, care face referire la propriile surse de informare, notează Evropeiska Pravda.
„Există un acord privind excluderea din lista sancțiunilor UE a fostului prim-ministru al Ucrainei Azarov și ministrului energiei Stavyțkyi. Oleksandr Ianukovyci ( fiul ex- președintelui Viktor Ianukovyci n.r.) va rămâne pe listă timp de 6 luni. Numele altor 9 persoane, inclusiv a tatăl său, timp de 12 luni», a scris jurnalistul pe Twitter. Potrvit lui, confirmarea acestei decizii va fi făcută publică săptămâna viitoare.
De menționat că în luna iulie 2019 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a anulat mai multe decizii din perioada 2016-2018 prin care a fost prelungită îngheţarea fondurilor unor politicieni din Ucraina, inclusiv ale ex-preşedintelui fugar Viktor Ianukovyci şi ale unor apropiaţi ai acestuia. Potrivit Tribunalului UE, Consiliul Uniunii ar fi trebuit să verifice întâi dacă drepturile acestor persoane au fost respectate de justiţia ucraineană înainte de a prelungi îngheţarea bunurilor lor, în 2014, când în Ucraina au fost deschise împotriva acestora anchete preliminare pentru deturnare de fonduri publice şi transfer ilegal de bani în afara ţări, potrivit Rador. Anchetele respective au fost urmate de declanşarea unei proceduri penale în Ucraina, demers care a determinat Consiliul UE să extindă decizia sa din 2014 pentru perioade succesive de un an. Aceste extinderi, însă, au fost contestate în faţa justiţiei europene de către fostul Viktor Ianukovyci şi de către alţi foşti demnitari din perioada mandatului său de preşedinte al Ucrainei.
Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com