Uniunea Europeană insistă ca Ucraina să respecte recomandările Comisiei de la Veneția privind legile educației și statutul limbii de stat.
Acest lucru este menționat într-o declarație comună a celor două părți în urma rezultatelor Consiliului de Asociere UE-Ucraina de joi de la la Bruxelles, potrivit www.eurointegration.com.ua.
„UE a subliniat necesitatea punerii în aplicare în măsură deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneția privind Legea Educației. Partea ucraineană a subliniat că odată cu adoptarea Legii „Învățământul secundar general”, în ianuarie 2020, urmată de prelungirea perioadei de tranziție până în 2023 și punerea în aplicare a articolului 7 din Legea Educației, au fost puse în aplicare recomandările cheie ale Comisiei de la Veneția cu privire la această lege”, se arată în document.
De asemenea, se remarcă faptul că UE a solicitat Ucrainei să pună în aplicare recomandările Comisiei de la Veneția privind legea care reglementează statutul limbii de stat și să adopte o lege privind minoritățile naționale.
De remarcat faptul că Ucraina a afirmat în repetate rânduri că a respectat recomandările Comisiei de la Veneția privind Legea Educației.
Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a declarat în toamnă că Ucraina nu va modifica Legea Educației, conform dorințelor altor țări, și că va avea grijă să protejeze interesele minorităților naționale.
De menționat că din septembrie 2017 Ungaria blochează reuniunile NATO-Ucraina, la nivel de miniștri, până când nu vor fi restabilite drepturile maghiarilor din Transcarpatia, de care au fost privați după adoptarea legii educației și, ulterior, a legii lingvistice.
Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com