În ultima perioadă a vieții sale Alexandrina Cernov s-a aflat la Mănăstirea Putna, unde, aidoma cronicarilor medievali, și-a finalizat unele lucrări începute la Cernăuți. N-a reușit să țină în mână volumul al patrulea „Pagini de istorie literară română în Bucovina. Mihai Eminescu”.
În articolul de istorie literară „Însemne ale unui debut de geniu” regretatul poet și cercetător al culturii bucovinene, Mircea Lutic, menționează chiar de la bun început că Bucovina, „meleag al tainelor ontologice de relevanță mioritică, plaiul arborosean este circumscris noologiei eminesciene în virtutea unor date ale ursitei. Copleșitoarea creație a Poetului are surse primare septentrionale, iar nordul național poartă, în zodiarul său istoric, trăsăturile luminate ale genialității lui luceferine”. Acest lucru caută să-l dezvăluie în volumul al patrulea al „Paginilor de istorie literară română în Bucovina. Mihai Eminescu” Alexandrina Cernov. Ea începe de la formarea personalității lui Mihai Eminescu, care, potrivit filosofului român notoriu, Constantin Noica, este „omul deplin al culturii noastre”. Genialul poet ne-a lăsat ca moștenire un enorm patrimoniu cultural. Poeții naționali, iar Eminescu face parte din această categorie, sunt considerați, și pe bună dreptate, proroci ai popoarelor din sânul cărora au ieșit. În acest context Alexandrina Cernov îl citează pe Gala Galaction: „Ochiul lui Eminescu privea în lumea aceasta cu o claritate şi forţă de deducţie, neobişnuite. Subt ochii lui de copil, coloraţia şi nuanţele cerului, apele schimbătoare ale amurgului, tresărirea pădurii şi încovoierea ierbii, zămisleau înţelesuri şi prevestiri cari treceau cu mii de metrii mai pre sus de ochii şi capetele celorlalţi oameni. Firea lucrurilor avea pentru acest rar născut destăinuiri şi suspine neînţelese nouă celorlalţi. Scump plătită raritate!”. Așa a venit din lumea copilăriei fermecătoare de la Ipoteștii natali Mihăiță Eminovici la Cernăuți, să învețe la școala germană, pe care tatăl său o aprecia foarte mult. Alexandrina Cernov relevă că „amintirile bucovinenilor, elevi şi ei în acea perioadă, colegi de gimnaziu şi, mai târziu, colegi de studiu la Viena, sunt extrem de preţioase pentru înţelegerea formării fenomenului Eminescu, începând de la portretul fizic al adolescentului, temperamentul, fondul moral, caracterul şi până la deprinderile, lecturile şi relaţiile lui cu colegii”.
„Mihai Eminescu, ca şi ceilalţi elevi ai gimnaziului, nu dispunea de „cărţi de şcoală” în limba română. Ştefanelli îşi amintea că Mihai perescrisese gramatica românească din „scriptele de la Aron Pumnul” pe care colegii lui le împrumutau de la dânsul. Era interzisă organizarea unei biblioteci româneşti şi studenţii se foloseau de biblioteca din casa profesorului lor. În liceu toate obiectele se predau în limba germană, iar pentru limba şi literatura românească era rezervată doar o oră pe săptămână, în care trebuia să fie ghemuită pe furiş şi istoria naţională, pentru că programa şcolară nu permitea să se predea studenţilor români istoria neamului lor”, deduce din aceste pagini de literatură memorialistică academiciana Alexandrina Cernov. Ea își pune fireasca întrebare: „Oare nu în aceste împrejurări se formează mai târziu Eminescu, luptătorul pentru libertatea românilor din Imperiul Austro-Ungar şi a celor din Basarabia, motiv pentru care devine o personalitate incomodă pentru politicienii de atunci, mai ales în perioada când colabora la „Timpul”?”
Deși biografii poetului nostru național au analizat amănunțit aflarea lui la Cernăuți, în capitolul respectiv din „Pagini de istorie literară română în Bucovina. Mihai Eminescu” Alexandrina Cernov a reușit să redea principalele momente, care au determinat soarta de mai departe a „învățăcelului” de la Cernăuți, Mihăiță Eminovici. Ea accentuează: „Merită menționat faptul că Mihai Eminescu a învățat două clase primare la Cernăuţi, clasele a III-a şi a IV-a a şcolii primare greco-orientale, National-Hauptschule. A fost înscris în clasa a III-a în luna septembrie 1858. În documentele acestei şcoli este notat că s-a născut la 6 decembrie 1850 în Botoşani, iar în documentele gimnaziului este trecută data de 14 decembrie 1849. Ştim de asemenea că tatăl poetului Gheorghe Eminovici scrisese pe o Psaltire veche, pe scoarţele căreia avea obiceiul să însemneze datele de naştere ale tuturor copiilor săi, că Mihai s-a născut pe 20 decembrie 1849: „Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri şi cinsprezece minute evropieneşti, s-au născut fiul nostru Mihai” (G. Călinescu). Această dată a fost confirmată şi de alte persoane care luaseră parte la botezul copilului. Vom găsi, în fine, într-un registru al Societăţii „Junimea”, înscris chiar de poet, că s-a născut la 20 decembrie 1849. Aceeaşi dată, de 20 decembrie 1849, o confirmă şi sora poetului, Aglae, într-o scrisoare către Titu Maiorescu”. Despre această dată de naștere a poetului vorbea și inginerul cernăuțean Gheorghe Gafiiciuc, care, fără vreo îndrumare a oamenilor de știință, cerceta tematica eminesciană. Iar distinsul și regretatul poet din Basarabia, Nicolae Dabija, presupunea că Psaltirea pe care căminarul Gheorghe Eminovici făcu o astfel de notiță, era Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, primul poet al românilor.
„La Cernăuţi, poetul a trăit primele experienţe ale viitorului om de acţiune politică, care s-a încadrat ulterior în lupta pentru unitatea românilor din Imperiu, scrie în continuare Alexandrina Cernov. Să ne amintim doar de implicarea lui Eminescu în organizarea Serbării de la Putna în 1871 şi a primului Congres al studenţilor români de pretutindeni şi de activitatea poetului la Viena, unde reuşise să consolideze şi să unească societăţile studenţilor români.
Poetul nu a rămas pasiv şi în anul 1875, când la Cernăuţi a fost organizată, cu mare fast, sărbătorirea „de o sută de ani a încorporării Bucovinei în Austria”. Tot atunci se sărbătorea inaugurarea Universităţii germane din Cernăuţi. El soseşte înaintea serbării la Cernăuţi „aducând cu sine un lădoi de lemn de o greutate foarte mare”, care conţinea o broşură intitulată „Răpirea Bucovinei”, „scrisă de un anonim pe baza unor documente istorice, scoase în Viena din arhivele statului”. Le trecuse prin graniţa austriacă cu vicleşug: trântise deasupra, scrie Ştefanelli, „o mulţime de cărţi vechi, precum Psaltiri, Ceasloave, Biblii, o mulţime de hârţoage rupte”, ca dedesubt să pună broşura incendiară despre răpirea Bucovinei. Până la începerea festivităţilor, broşura fusese deja răspândită printre români”.
În baza mărturiilor celor care l-au cunoscut pe Eminescu, Alexandrina Cernov conchide: „Sunt multe mărturii ale colegilor şi contemporanilor lui Eminescu care apreciau că studiile poetului erau sistematice, mai ales, în domeniile care-l interesau. Ne vom opri însă aici, la perioada când Eminescu, după moartea profesorului Aron Pumnul părăseşte Cernăuţiul, având un bagaj inestimabil de cunoştinţe, era o personalitate deja formată ca poet, istoric şi filozof, om de acţiune politică, patriot şi convins luptător pentru unitatea culturală a românilor de pretutindeni”.
La Cernăuți, în curtea fostei case a lui Aron Pumnul se află bustul lui Eminescu, cel mai iubit elev al său, pe care el, primul profesor de română din Cernăuțiul de după Revoluția europeană din 1848, intenționa chiar să-l înfieze. Este un argument elocvent al rolului pe care l-a jucat Aron Pumnul în viața viitorului poet. Alexandrina Cernov, precum și alți istorici literari, văd aici și importanța „Lepturarelor” profesorului cernăuțean. Eminescologul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, pe care Alexandrina Cernov o cita deseori, în lucrarea „O ipoteză cu privire la „Epigonii” menționează că pentru Eminescu „Lepturariul” a fost cartea care l-a învățat să cunoască și să iubească producția poetică a predecesorilor săi, mai mari sau mai mici, iar „Epigonii”, cum bine se știe, este o adevărată apărare a „Lepturariului”, atacat în „Observațiile polemice” ale lui T. Maiorescu”. „Sub influenţa activităţii şi a „Lepturarelor” lui Aron Pumnul în Bucovina a crescut o generaţie nouă, o generaţie fanatizată în tot ce este autentic românesc şi s-a opus cu îndârjire tendințelor de înstrăinare a sufletului românesc”, continuă Alexandrina Cernov ideea vestitei eminescologe, citate mai sus.
În concluzie vom specifica: „Pagini de istorie literară română în Bucovina. Mihai Eminescu” confirmă o dată în plus marele adevăr – înrudirea de suflet cu Bucovina a lui Mihai Eminescu. El, după cum remarcă Zoe Dumitrescu-Bușulenga, „patronează unitar sensul devenirii noastre în istorie și în spirit”. Aceasta a tins să ne spună, în ultima sa lucrare, gândită și scrisă în liniștea și sub aura „Ierusalimului românesc”, regretata academiciană Alexandrina Cernov, un om al cărții.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com