În zilele noastre Întreprinderea „Ukrpoșta” (Poșta Ucrainei) se confruntă cu grele încercări. E destul să treceți prin satele noastre și să vedeți că cele mai vechi edificii sunt cele ale oficiilor poștale. Tendința optimizării locurilor de muncă a atins și acest serviciu, fapt care puțin de tot s-a răsfrânt asupra salariilor factorilor poștali. Aceștia cum au primit salarii mici până la așa-zisa „reformă”, la fel primesc și în continuare. Din această cauză mulți poștași s-au concediat. Sunt sate în regiunea noastră, unde n-are cine distribui corespondența.
Și nu este vorba numai de ziare și scrisori. În prezent scade numărul abonaților la ziare și reviste, dar doritorii de a expedia scrisori sunt și mai puțini. Însă, poștei îi revine funcția socială importantă de a distribui pensiile. Într-un timp se credea că băncile, în concurență cu poșta, vor ieși învingătoare, dar nu s-a întâmplat așa. În sate au început, încetul cu încetul, să fie închise filialele băncilor și pensionarii nu pot conta decât pe serviciile oficiilor poștale, aceștia convingându-se o dată în plus că numai poștașii le pot aduce la timp și sigur pensia.
Apare întrebarea firească: știind de creșterea rolului social al poștei, de ce funcționarii de la centru continuă „experimentele” nedorite cu ea?
– Serviciul poștal are nevoie de protecție, de susținere din partea statului, accentuează domnul Mihai Grosu, candidat în deputați în Circumscripția electorală nr.203. Cu cinci ani în urmă mi-am asumat răspunderea să editez ziarul „Libertatea Cuvântului”. În momentul de față el are cel mai mare tiraj între ziarele de expresie românească din Ucraina. Chiar de la bun început i-am susținut și continui să-i susțin pe lucrătorii oficiilor poștale, înțeleg bine misiunea lor importantă. Dacă voi fi ales parlamentar, voi face acest lucru pe scara întregii țări, prin susținerea legilor și inițiativelor în folosul lucrătorilor poștei.