Un dicţionarmult aşteptat

129

129Urmărind activitatea pedagogică a domnului Cornel GIUCA pe parcursul a câtorva decenii, ne putem da seama că alcătuirea şi editarea unui dicţionar român-ucrainean, chiar la vârsta de 80 de ani, a fost un lucru previzibil. Ne bucurăm că ţinem în mână acest dicţionar cu circa 14 mii de cuvinte, atât de necesar în perioada actuală, când fiii şi fiicele românilor tind să însuşească limba de stat, ucraineana, pentru a-şi realiza mai uşor aptitudinile şi a-şi găsi un loc demn în societate. Ne mai bucurăm că Bunul Dumnezeu i-a dat sănătate şi şi-a văzut realizat unul din visele sale sacre. Într-adevăr, autorul manualului de limbă ucraineană (clasa a şasea) pentru şcolile cu predarea în limba română, „Dicţionarului lingvist ucraineano-român”, „Dicţionarului literar ucraineano-român” şi „Ghidului de conversaţie ucraineano-român” a tins spre o lucrare mai amplă şi aceasta a devenit dicţionarul despre care vorbim. Alcătuitorul însuşi recunoaşte că „Dicţionarul român-ucrainean” reprezintă o necesitate în condiţiile în care, în ultimii ani, nu au fost publicate asemenea lucrări. Dicţionarul cuprinde cuvinte româneşti uzuale, frecvent întâlnite în lexicul elevilor şi al studenţilor, termeni din domeniile de studiu şi din alte domenii: financiar, economic, religios, informatic etc.

Domnul Cornel Giuca a alcătuit dicţionarul după principiul clasic, prezentând mai multe nuanţe ale cuvântului-titlu, precum şi însemnătatea acestui cuvânt în mai multe expresii frazeologice. Să luăm, bunăoară, verbul a înghiţi. Autorul dicţionarului îl prezintă în îmbinările de cuvinte a înghiţi o pastilă (prokovtnuty tabletku), a înghiţi cuvintele (pogano vymovleaty slova), parcă l-a înghiţit pământul (niby krizi zemliu provalyvsea) şi a înghiţi o carte (duje şvydko procytaty knyjku). Este îmbucurător faptul că în dicţionar sunt incluşi termenii economico-financiari, aflaţi frecvent în uz. De exemplu, cuvântul dobândă (vidsotok, proţent). El este prezentat în următoarele expresii a lua bani cu dobândă (vzeaty groşi pid vidsotky), dobânda dintr-un an (ricinyi zarobitok), mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mişel la dobândă (kraşce z rozumnym zagubyty, anij z durnym znaity). Cornel Giuca foloseşte chiar termeni economici, întrebuinţaţi mai rar, cum ar fi, bunăoară, debuşeu, ceea ce în ucraineană înseamnă misţe zbutu tovaru, rynok, bazar. De asemenea, la fel putem vorbi şi despre unii termeni tehnici. Să ne referim la verbul a debreia, ceea ce în ucraineană înseamnă vymykaty, roz’ednuvaty. Iar unii şi aceiaşi termeni în diferite domenii au nuanţe diferite. Cuvântul reparaţie se traduce ca reparaţia, remont, lagodjenea. În domeniul juridic el înseamnă vidşkoduvannia zbytkiv (un fel de compensare a pierderilor), iar la figurat vybacennea za obrazu (scuză pentru insultare).

Însoţirea cuvintelor-titlu de explicaţiile sinonimelor are menirea, după cum subliniază însuşi alcătuitorul dicţionarului, „de a înlesni utilizarea lor în procesul de comunicare”.

„Dicţionarul român-ucrainean” de Cornel Giuca poate fi de folos şi ucrainenilor din România. Iar specialiştii, şi nu numai ei, care, preocupaţi permanent cu tălmăcirea în ambele limbi, aşteaptă cu nerăbdare şi un dicţionar modern ucraineano-român. Poate exemplul lui Cornel Giuca îi va încuraja pe lingvişti să-l alcătuiască.

Добавить комментарий