La intrare în grădina publică din Noua Suliţă, în primii ani ai secolului al XXI-lea, iar mai precis la 28 iunie 2003, a fost ridicat bustul lui Mihai Eminescu. Astăzi, cu prilejul împlinirii a 132 de ani de la trecerea în nemurire a poetului nostru naţional, la bustul lui din Noua Suliţă au fost depuse flori. Au cinstit memoria Luceafărului poeziei româneşti reprezentanţi ai Consiliului orăşenesc, pedagogi şi elevi de la instituţiile de învăţământ din localitate, activişti ai vieţii publice.
Sofia Roşca, poetă populară de la Marşinţi, „sufletul” Grupului etnofolcloric „Ţărăncuţa”, a scris o poezie cu această ocazie:
Eu nu cred că va mai luci vreodată
Încă unul ca el, fără seamăn pe pământ,
Un Luceafăr îndrăgit de lumea toată,
Rămas pe veci, un Imn poetic sfânt!
Așa poeţi ca Eminescu nu mai sunt
Și cred: aşa ca el nu vor mai scrie
Despre adevărata dragoste și glie…
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com