Pe teritoriul Comunităţii Teritorial Unite Ostriţa a fost deschis Centrul de prestare a serviciilor administrative. Oficiul principal se află în satul Ostriţa, iar un loc de muncă al administratorului a fost creat la Horbova, mai aproape de alte localităţi ale Comunităţii. La festivitatea cu prilejul deschiderii Centrului de prestare a serviciilor administrative au participat primarul CTU Ostriţa, Vasile Ţurcan, antrenorul specializat al Programului „U-LEAD cu Europa”, Marina Zamfir, consilierul Administraţiei Raionale de Stat Cernăuţi, Lilia Olaru, starostii localităţilor care fac parte din Comunitate, precum şi părintele Mihail de la Biserica din Ostriţa. S-a menţionat că, graţie susţinerii din partea Programului „U-LEAD cu Europa”, CTU Ostriţa a primit pentru acest centru mobilier modern, calculatoare şi asigurările de program. Şefa Centrului de prestare a serviciilor administrative, Marina Tanasoi, a precizat că locuitorilor CTU Ostriţa li se vor presta 164 tipuri de servicii administrative la oficiul principal şi 108 – la locul de muncă în teritoriu, adică la Horbova, scrie site-ul CTU Ostriţa.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com