Procuratura locală din Storojineț a aprobat și trimis spre instanță o ordonanță de punere sub învinuire contra unui tânăr în vârstă de 21 ani bănuit de comiterea unor furturi a două autovehicule.
S-a constatat că la 14 octombrie 2016 acuzatul fiind într-o stare de ebrietate a furat un automobil marca „Volkswagen Caddy” din Crasna, raionul Storojineț. După ce a parcurs câteva zeci de metri, atacatorul a părăsit vehiculul furat.
Infractorul nu s-a oprit aici. Peste puțin timp el a furat un alt automobil, marca „Mercedes Sprinter”. Și de data aceasta tânărul a abandonat transportul furat ca și pe cel precedent.
Infractorul pentru actele comise riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 8 ani — informează Serviciul de presă al Procuraturii regiunii Cernăuți.