Bărbatul, care şi-a ucis propriul frate, caz despre care a scris în mai multe rânduri săptămânalul nostru, a fost recunoscut bolnav, conform unei concluzii medicale, şi va fi tratat într-un aşezământ specializat. Judecătoria raională Herţa a susţinut poziţia procuraturii şi a adoptat hotărârea despre aplicarea unor acţiuni de forţă cu caracter medical faţă de un locuitor al satului Pasat, care l-a omorât pe propriul frate. Anterior, în cadrul anchetei prejudiciare, la Spitalul de psihiatrie de stat din Hmelniţki a fost efectuată expertiza psihologico-psihiatrică, conform concluziei căreia s-a stabilit că inculpatul nu a conştientizat consecinţele acţiunilor sale în timpul comiterii acelei teribile crime. De asemenea, s-a stabilit că până la comiterea crimei bărbatul s-a aflat la evidenţă la Spitalul regional de psihiatrie din Cernăuţi.