Vasile SCRIPCARU: „Până în prezent Herța nu a dispus de o rezervă funciară”

Herta7

Orașul Herța are un destin cu avânturi și căderi. Ba a fost centru raional și a rămas „târg uitat la margine de țară”, apoi și-a recăpătat, în anul 1991, statutul de centru administrativ și cultural al raionului. Iar primăvara curentă a devenit și centru al Comunității Teritoriale Unite, create după discuții îndelungate. Au existat mai multe variante, cu perspectivă mai mare sau mai mică, dar, în cele din urmă, orașul Herța a format o comunitate cu Consiliile sătești Molnița și Lunca. Alegerile recente ale primarului și deputaților în Consiliul comunei au demonstrat că localnicii așteaptă schimbări spre bine și le-au oferit mandatul încrederii celor mai destoinici. Majoritatea l-au dorit în postul de primar pe domnul Vasile Scripcaru, anterior primarul orașului Herța.

Formalitățile de constituire a noii comunități teritoriale s-au încheiat și s-a trecut la realizarea sarcinilor și soluționarea problemelor principale și cotidiene.

– Trebuie să rezolvăm probleme destul de complicate, ținând cont de partea lor financiară, explică primarul Vasile Scripcaru. Starea drumurilor în localitățile noastre este deplorabilă. De reparat trebuie să le reparăm, iar aceasta înseamnă cheltuieli mari. Conform legii de autoadministrare, din Bugetul comunității urmează să fie finanțate școlile de pe teritoriul ei. La școala din Satul Mare, de exemplu, reparații capitale nu au fost de ani de zile, iar condițiile pentru procesul de învățământ lasă de dorit. La fel necesită reparații și casele de cultură, de la noua conducere a comunității oamenii așteaptă și rezolvarea problemei privind iluminarea ulițelor.

– Cred că în multe privințe contați pe susținerea din partea deputaților și a locuitorilor.

– Consider că vom avea susținere cuvenită din partea deputaților, căci oamenii i-au ales pe cei mai buni, pe cei care au demonstrat că pot lucra eficient. Problemele, după cum vedeți, sunt complicate și în comun vom găsi soluțiile potrivite pentru ele.

– Un moment foarte important pentru o comunitate teritorial unită este hotărârea guvernului de a da în seama ei terenurile care se află în afara hotarelor localităților. De acest drept deja s-a folosit prima comunitate teritorială unită creată în raionul Herța – cea din Ostrița.

– Cunosc foarte bine problema pământului. Din anul 2009 și până în prezent am fost primar al orașului Herța, oraș care nu dispune de o rezervă funciară. Dacă ni se vor da în primire terenurile care se află în afara hotarelor localităților noastre, vom putea repartiza, în primul rând, loturi de pământ participanților la războiul din estul țării, așa cum cere legea.

– O comunitate poate prospera, dacă în cadrul ei activează mai mulți antreprenori, mai mulți subiecți economici.

– Noi contăm, în primul rând, pe Fabrica „Prut” din Herța. Ea n-a funcționat o perioadă de timp, dar nu demult a fost luată în arendă de un cetățean român. Acum întreprinderea e în reparație și sperăm că în urma activității ei economice comunitatea va avea încasări în buget. Îi vom susține și îi vom încuraja pe antreprenori, căci dacă vor fi ei în câștig, va fi în câștig și comunitatea noastră teritorială.

Vasile CARLAȘCIUC

Добавить комментарий