Universitatea Naţională „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi a primit circa 400 mii dolari pentru restaurarea Sălii de Marmură. Grantul a fost acordat de Ambasada SUA în Ucraina, transmite audiovizualul public „Bucovina”. La Cernăuţi a sosit o delegaţie din partea Ambasadei. Ea a încheiat un acord cu conducerea Universităţii. Rectorul Roman Petryşyn a precizat că în Sala de Marmură vor fi restaurate plafonul, balconul, ieşirile şi treptele. Banii vor fi însuşiţi în doi ani şi jumătate.
Vă amintim că ansamblul arhitectonic central al Universităţii (fosta Reşedinţă a Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei) cu zece ani în urmă a fost inclus în lista patrimoniului UNESCO.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com