„Libertatea Cuvântului”: răvașe sosite la redacție
Mai toată viața decurge în școală. De mai bine de jumătate de secol sunt legat de ea. Mai întâi am învățat la mica școală din satul meu natal, Lunca, raionul Herța. Primul învățător mi-a fost Vasile Haiu, un om și pedagog cu o inimă mare. Probabil de la el am primit dragostea față de școală, de copii… Am urmat apoi școala din Satul Mare, vecin cu Lunca. Le sunt recunoscător profesorilor de acolo Mihai Airini, Aurel Bercuc, Parfirii Cornescu, Nina Pojar. Studiile medii le-am obținut la Școala din Molnița, școală cu multe tradiții și istorie bogată. Am însușit multe de la directorul școlii, Victor Liliac, de la diriginta Victoria Hasnaș, de la pedagogul-organizator Simion Gociu, cunoscut poet bucovinean. Îmi aduc aminte cu recunoștință de profesorul de fizică Ion Andrieș, care m-a îndrumat să-mi continui studiile la Bălți.
Anul 1980 (asociat cu anul Olimpiadei de la Moscova) a fost însemnat în viața mea: am absolvit școala medie și, susținând probele de admitere, am fost înmatriculat la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Prima dată a intrat în destinul meu cuvântul „pedagogie”. Cinci ani de studii, prima practică pedagogică, primele lecții ținute în fața elevilor. Cinci ani pentru a afla cât mai multe taine și secrete ale profesiei de pedagog, studiind creațiile iluștrilor Jan Amos Komensky, Anton Makarenko, Ușinski, Pestalozzi, Vasyl Suhomlinski etc. Mi-au cultivat dragostea de profesie Simion Bancila, Alexandru Ursu, curatorul Macarie Stasev și alții. Viața studențească a fost veselă. Am fost și în detașamentele studențești de construcție, lucrând în timpul vacanței pe șantiere din Udmurtia, Caucaz, Altai, Republica Democrată Germană.
În iunie 1985 mi s-a înmânat diploma de pedagog. Multe emoții, idei… Dar a urmat o altă școală a vieții – serviciul militar timp de doi ani.
La 1 septembrie 1987 mi-am început munca de pedagog. De atunci au fost multe sărbători școlare, dar acea de la 1 septembrie 1987 a fost deosebită pentru mine, profesor de fizică și astronomie, diriginte a clasei a 9 B. Împreună cu elevii mei multe am învățat și eu. Am înțeles ce înseamnă a fi diriginte, ce înseamnă răspunderea pentru elevi. Am organizat și am întreprins excursii cu elevii la Lvov, Riga, Vilnus, Kiev, Hotin…
Tânăra profesoară, Svetlana, mi-a devenit soție și școala ne este cea de a doua casă. Era o perioadă foarte interesantă, a unor așteptări cruciale în viața societății, dar și a mea personală. În luna august 1990 am fost chemat de șeful de atunci al Secției raionale de învățământ Hliboca, Constantin Dabula. Fără multă vorbă mi-a propus să devin director al școlii din Băhrinești. Rămăsese doar câteva zile până la 1 septembrie… Îmi dădeam bine seama ce povară a responsabilității îmi asum. Nu vorbesc de planul de lucru al școlii, de organizarea procesului de învățământ și de multe altele. Pe lângă toate acestea cazangeria veche nu funcționa, iar pentru noua cazangerie erau ridicați numai pereții, trebuia reparat și acoperișul școlii și multe altele pe care învățătorul simplu nu le cunoștea. Așa a început activitatea mea în postul de director. La Școala medie din Băhrinești erau 295 de elevi, 35 de profesori, 20 de lucrători tehnici. Atunci am înțeles: nu întreba de ce lipsește cutare sau cutare, ci fă ca să fie. Venea iarna și toate aceste probleme trebuiau rezolvate.
Peste un an, la Școala din Băhrinești a apărut și prima clasă de calculatoare. Ne-au ajutat foarte mult în această perioadă inspectorii școlari Nicolai Mihailiuc, Traian Bompa, directorii cu experiență Ivan Topalo și Vasile Tovarnițchi.
Mihail ACATRINI,
directorul Școlii medii din Băhrinești, raionul Hliboca