Comisia Europeană vrea să finalizeze certificatul digital de vaccinare până la târgul de turism FITUR-2021, care se va desfăşura la Madrid începând cu 19 mai, «pentru a nu pierde vara», a anunțat marți vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas. «Pașaportul COVID» va permite o mai bună mobilitate între statele UE, în contextul pandemiei COVID-19. Vicepreședintele CE avertizează că cei care nu vor avea un astfel de document «mai bine să nu pornească la drum» prin Europa.
«Este riscant să avansăm date, dar există momente semnalate, precum 1 iunie, începutul verii, 17 mai, dată de la care britanicii au anunţat reluarea mobilităţii internaţionale, şi 19 mai, inaugurarea FITUR», a spus comisarul european Margaritis Schinas, după o întâlnire cu secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), Zurab Pololikashvili.»Ar fi bine să-l avem până atunci pentru a nu pierde vara şi pentru inaugurarea FITUR», a adăugat el, potrivit EFE, preluată de Agerpres.
Parlamentul European şi Consiliul UE lucrează în prezent la definitivarea detaliilor acestui certificat digital, în timp ce Comisia Europeană încearcă o coordonare cu alte ţări (inclusiv Marea Britanie) pentru o recunoaştere reciprocă a certificatelor «dacă oferă acelaşi tip de informaţie şi fiabilitate».
Acest document digital va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat anti-COVID-19, dacă a fost testat (negativ) pentru COVID-19 înaintea călătoriei sau dacă a trecut printr-o infecţie cu noul coronavirus.
«Cine doreşte să circule prin Europa şi nu are nimic din toate acestea, mai bine să nu pornească la drum», a indicat marţi vicepreşedintele Comisiei Europene.
În opinia sa este posibil ca până pe 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, aşadar «o dată foarte importantă pentru Europa», circa 70% din populaţia Uniunii Europene să fie vaccinată anti-COVID-19.
Comisia Europeană a prezentat, săptămâna trecută, propunerea pentru certificatul digital de vaccinare, valabil la nivelul Uniunii Europene, în încercarea de a impulsiona sectorul turismului, grav afectat de pandemie. Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19 și va putea fi verificată în orice stat membru UE.
Cu o astfel de dovadă a vaccinării împotriva Covid-19 — sau „certificat verde digital”, aşa cum îl numeşte Comisia Europeană — o persoană vaccinată într-un stat membru va fi recunoscută şi în alt stat membru ca imunizată. Acest aspect ar putea facilita călătoriile, inclusiv în scop turistic, între ţări.
Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul:
— a fost vaccinat împotriva COVID-19
-a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau
-s-a vindecat de COVID-19.
Certificatul verde european propus de Comisia Europeană pentru a facilita călătoriile în Uniunea Europeană nu este un pașaport, ci un document unic care să fie recunoscut de toate statele membre, a spus la Digi24 Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi. Ea a explicat că documentul vizează uniformizarea datelor privind vaccinurile și rezultatele testelor, dar că fiecare stat membru va decide condițiile de intrare pe teritoriul său.
Libertatea Cuvântului (www.lyberti.com)