La Rostov-pe-Don (Rusia) a început audierea prin Skype a fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, acesta fiind interogat de către judecătorul unui tribunal din Kiev în calitate de martor în cazul urmăririi penale a cinci foști membri ai fostelor forțele speciale ucrainene Berkut, suspectaţi de uciderea unor manifestanţi în centrul Kievului în timpul revoltelor pro-europene — informează korrespondent.net citată de agenţia de presă Rador.
Şedinţa a început la ora 13:00 (ora Bucureştiului), cu Viktor Ianukovici prezent în sala de judecată a Tribunalului din Rostov-pe-Don, însă judecătorul ucrainean a cerut amânarea ședinței pentru data de 28 noiembrie din cauza faptului că persoanele acuzat în dosar, cei cinci membri ai fostelor trupe speciale Berkut, nu au putut fi aduse în faţa instanţei, clădirea tribunalului din Kiev fiind încercuită de protestatari.
Reprezentanţii tribunalului din Rostov-pe-Don au cerut însă ca şedinţa să fie reprogramată pentru data de 2 decembrie. La rândul său, Viktor Ianukovici a cerut, în limba ucraineană, ca şedinţa să se desfăşoare la data programată iniţial, 25 noiembrie 2016, avertizând că „obstrucţionarea activităţii unei instanţe este o încălcare a legii, iar vinovații trebuie să fie pedepsiți”. ”Şedinţa nu trebuie amânată din cauză că ar fi planificate provocări”, a declarat Ianukovici, care a ţinut să precizeze că inițiativa de a participa la şedinţa de judecată îi aparţine. Potrivit lui Viktor Ianukovici, acest proces este tergiversat în mod intenționat, pentru a nu se afla adevărul despre evenimentele de la Kiev din 2014.
Judecătorii au luat o pauză de o jumătate de oră, după care urmează să anunţe dacă amână şedinţa pentru o dată ulterioară.