Virusul West Nile a ajuns și în Ucraina. Opt oameni din regiunea Zaporijjia au fost diagnosticați cu periculoasa infecție. Anunțul a fost făcut de autoritățile locale, care au menționat se efectuează teste adiționale de laborator.
Starea de sănătate a celor opt bolnavi, care au fost internați la spital, nu este cunoscută. Numărul cazurilor depistate este unul îngrijorător, în condițiile în care în perioada anilor 2001-2017 s-au înregistrat doar 43 cazuri.
Virusul face ravagii şi în România, unde 36 de oameni au murit deja în acest an. Situația e gravă și în Grecia. 27 dintre cei 234 de oameni contaminaţi au murit.
Infecţia cu virusul West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătura de ţânţar infectat.