Visa să-şi ridice o casă…

9 11 F 6

Camarazii tânărului român, Pavel Calancea, căruia i-a fost sortit să trăiască pe acest pământ numai  23 de ani, au venit la mormântul lui din Bucovina ca să-i cinstească memoria.  Pavel a căzut cu moarte de erou în noiembrie anul trecut, în regiunea Lugansk, în timp ce încerca să ajute un alt grup să opună rezistenţă ocupanţilor ruşi, comunică Audiovizualul public regional.

Pavel Calancea avea 23 de ani. Nu le-a spus imediat părinților despre decizia sa de a se înrola în armată. Când era deja în unitatea militară, l-a sunat pe tatăl său și i-a spus de ce lucruri avea nevoie. De asemenea, i-a rugat pe părinţi să aibă grijă de grădină, să se preocupe de treburile cotidiene și le-a promis că se va întoarce neapărat…

„El era român, dar apăra Ucraina. A spus că nu dorea ca străinii să umble pe sub ferestrele noastre. Vroia ca frații și surorile lui să trăiască în pace: să doarmă în casă şi nu în beciuri”,  afirmă părinţii Gheorghe  și Lilia Calancea.

Iar profesorul lui Pavel Calancea, Alexei Romaniuc, a fost unul dintre puţinii cu care ostaşul comunica, fiind pe front. „După absolvirea şcolii, Pavel a însuşit profesia de restaurator. A lucrat şi peste hotare. Visa să-şi construiască o casă, mi-a arătat şi proiectul, rugându-mă să-l ajut. Când a început războiul s-a întors la baştină şi s-a înrolat în rândurile armatei. El, împreună cu camarazii săi de arme, printre ultimii a părăsit Lisiceanskul. A participat la eliberarea Limanului”, îşi aminteşte Alexei Romaniuc.

9 11 F 7

Camaradul de arme al lui Pavel Calancea, Dmytro, a relatat că Pavel a fost un tânăr mereu vesel. Era mitralior – una din primele ţinte ale inamicului. „Pavel printre primii mergea în luptă. El a murit la 8 noiembrie în satul Bilogorivka, regiunea Lugansk, sărind în ajutor unui grup de luptători”, a accentuat Dmytro.

Casa pe care o avea în proiect şi în gând Pavel Calancea nu va fi construită niciodată. El s-a jertfit, apărând ţara pentru ca alte familii să trăiască fericit şi paşnic în casele lor…

9 11 F 8

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий