Interviu cu Gheorghe Botă, autorul mai multor volume cu titlul „Destine din foc, pământ și iubire”
–Stimate Gheorghe Botă, zilele acestea a văzut lumina tiparului un nou volum din seria „Destine din foc, pământ și apă”. De câțiva ani urmăresc activitatea scriitoricească a Dumneavoastră, apărută pe neașteptate și care a fost chiar o surpriză pentru mânuitori consacrați ai condeiului. Aș spune că volumele „Destine” au un „destin” fericit. Au priză la cititori prin faptul că descrieți istorioare interesante din prezent și de odinioară din viața oamenilor și a ținutului nostru. Vă referiți și la unele evenimente și momente istorice mai mult sau mai puțin cunoscute bucovinenilor. Impresionează și faptul că Dumneavoastră, ca autor, veniți cu aceste volume în mijlocul oamenilor. Vă propagați scrierile la școli, instituții de stat și de cultură, în comunitățile teritoriale, chiar și la renumita piață „Kalinivska” din Cernăuți, unde prevalează marfă străină și mai puțin cea ce ține de spiritualitate. Și, iată, săptămâna trecută ați venit cu noul volum al „Destinelor” la președintele Consiliului Regional Cernăuți, Oleksii Boiko.
–Voi menționa că acest volum are un titlu puțin modificat – „Sadagura. Destine din foc, pământ și iubire”, adică sunt istorioare din viața trăitorilor din această frumoasă suburbie a Cernăuțiului. În volumele anterioare am mai scris despre Sadagura, dar, dispunând de mai multe teme de subiect, am hotărât să consacru un volum aparte Sadagurei. Dar a fost și un alt motiv care m-a grăbit să fac acest lucru – moartea lui Dmytro Sirman.
–Este vorba de fostul funcționar de la Comitetul executiv orășenesc Cernăuți, care a căzut cu moarte de erou pe front, la 3 august anul curent, apărând Ucraina. Nu cu mult până la atingerea vârstei de 60 de ani…
–Da, așa e. Am fost cu Dmytro Sirman buni cunoscuți. El era pasionat de istoria Sadagurei natale și mi-a sugerat mai multe teme pentru scrierile mele. Am corespondat cu Dmytro Sirman chiar atunci când el era pe front. Mă consultam cu el și mi-am dat seama că aștepta foarte mult apariția acestei cărți. Când Dmytro Sirman a fost în concediu la baștină, m-am folosit de această ocazie și m-am întâlnit cu el. Moartea lui m-a cutremurat. M-am grăbit să editez cât mai repede cartea în amintirea luminoasă a acestui om al cetății. A fost un minunat funcționar, dar și un apărător al Ucrainei…
–Acum și o stradă din Sadagura îi poartă numele… În zilele noastre nu este ușor să tipărești o carte.
–Am contat întotdeauna pe sponsori și singuri i-am căutat. Înainte de a prezenta manuscrisul la tipografie, m-am adresat omului de afaceri Valentin Șkraba, proprietarul unei firme agricole. El mi-a dat o parte din suma necesară. M-a ajutat în continuare Oleg Sirman, fiul lui Dmytro Sirman. În cinstea tatălui, Oleg Sirman a creat Fundația „Dmytro Sirman”. Împreună cu Oleg Sirman am dăruit cartea președintelui Consiliului Regional, Oleksii Boiko.
–Care a fost reacția lui Oleksii Boiko?
–El ne-a mulțumit pentru munca noastră și a accentuat că aceasta este o dovadă că faptele și ideile lui Dmytro Sirman continuă să trăiască.
–Prin ce îi va captiva pe cititorii Dumneavoastră noua carte?
–Deja am ecouri bune. S-au interesat de ea în orașele Kryvii Rig, Poltava, în Canada, Italia, Spania. În librăria „Bukinist” din Cernăuți se vând câte 7-10 cărți de ale mele pe zi. Dmytro Sirman mi-a povestit despre dansul evreiesc Hava Nagila. Au început să-l danseze evreii din Sadagura. Peste 30-40 de ani el a fost modificat de evreii din România, dându-i un ritm mai vioi, caracteristic dansurilor românești. Povestirea „Doamna care a vorbit cu Dumnezeu” este despre invenția „telefonului fără fir” la Cernăuți, în anul 1900 de către inventatorul Volodymyr Iahno. Am scris și despre monetăria din Sadagura. Nu puteam să ocolesc nici subiectul piesei lui Vasile Alecsandri „Iorgu de la Sadagura”.
–Din volumele „Destine din foc, pământ și iubire” ale Dumneavoastră, domnule Gheorghe, scriitoarea Maria Toacă a selectat cele mai interesante și le-a tradus în limba română și au fost incluse într-un volum aparte, care a fost lansat în Boian, satul Dumneavoastră de baștină. Planificați să mai editați ceva în limba română?
–Evident că visez la așa ceva. Din tirajul volumului „Destinelor”, apărut în limba română, mi-au mai rămas nerealizate vreo 80 de exemplare. Bunul meu cunoscut Mihai Grosu mi-a promis că le va realiza la Suceava. Iar eu continui să adun istorioare din localitățile românești care, posibil, să apară într-un volum aparte, așa cum am procedat cu cele culese și auzite la Sadagura.
–Vă dorim succes.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com