Puţini dintre noi ştim că în jurul nostru sunt multe persoane care nu aud și nu pot vorbi. Ei, mai mult decât oricine, au nevoie de sprijinul şi susţinerea noastră, de acceptul nostru în această societate. Poate nici eu n-aş fi ştiut prea multe despre aceşti oameni, dacă nu o aveam alături pe colega mea, Leia Ionaşcu, care s-a apropiat atât de mult de inima acestor oameni, la fel de frumoşi la suflet, dar totodată, mai trişti decât noi. Leia a reuşit într-un timp foarte scurt să înveţe limba lor, limba surdo-muţilor.
– Domnișoara Leia Ionașcu, cum îți vezi activitatea în funcție de traducătoare pentru acea categorie de oameni care nu au darul de a auzi şi vorbi?
– Am învăţat limbajul surdo-muţilor într-un timp foarte scurt. Le traduc din limbile rusă şi ucraineană. Mă bucur că astăzi le sunt de folos acestor oameni, care au asemenea probleme. Îi traduc, de asemenea, și pe surdo-muți pentru cei care aud, dar nu înțeleg limbajul lor.
Pentru mine această realizare este ceva ce-mi aduce pace și bucurie și, să fiu sinceră, sunt foarte mulțumită pentru că Dumnezeu mi-a ales această cale, ca să le pot fi de ajutor acestor categorii de oameni, care au gură, dar nu pot vorbi, care au urechi, dar nu ne pot auzi.
– Cum ai ajuns să înveți limba gestuală?
– După ce am absolvit clasa a 9-a din satul Igești, raionul Storojineţ, am susţinut examenele de admitere la Colegiul profesional-tehnic superior nr. 15 din oraşul Cernăuţi. Abia atunci am întâlnit oameni surdo-muţi, atunci am înţeles că există persoane care comunică prin gesturi mimice şi aceste persoane vor şi ele să se încadreze în societatea noastră, să aibă un loc stabil de muncă. Studenţii au fost împărțiți pe grupe și am nimerit într-o grupă în care erau 23 de tineri surdo-muți și numai 3 fete care puteau să comunice verbal. La începutul anului de studii mi-a fost foarte greu, pentru că nu cunoșteam prea bine limba ucraineană, rusă și deloc limba gestuală. Dar într-o perioadă aproximativ de 6 luni, am început să mă descurc mai repede în domeniul gesturilor, decât în cel verbal al limbii ucrainene și ruse, și așa am început să pot comunica cu ei.
– Ți-a fost greu să înveți limba mimico-gestuală?
– Nu mi-a fost greu. După cum am spus, am reuşit să învăţ gesturile lor într-un timp de jumătate de an. Risc să mă repet, însă vreau să spun încă o dată că acesta este un dar din partea lui Dumnezeu pentru mine. De ce spun așa? Pentru că am învățat această limbă, fără să depun prea mare efort. Deci, eu învățam profesia aleasă și paralel descopeream şi însuşeam gesturile și mimicile surdo-muţilor.
– Ce te-a determinat să le traduci și să le fii gură?
– La început, nici nu mă gândeam că în viitor voi deveni traducătoare pentru surdo-muți. Undeva în sufletul meu aveam visul acesta de a traduce, dar mă gândeam că nici nu știu prea bine și nici nu mă vor înțelege, pentru că nicicând mai înainte nu am cunoscut limbajul surdo-muţilor şi nici n-am fost traducătoare. Dar până la urmă, Dumnezeu parcă m-a îndemnat să păşesc mai departe, să mă apropii şi mai mult de aceste persoane cu dezabilităţi, să-i iubesc așa cum sunt și să mă stărui cât mai mult să-i fac să înțeleagă și să se simtă în lumea sunetelor acceptați, iubiți și prețuiți de noi. Ceea ce mă face să fiu acel instrument prin care să ajungă informația la ei și de la ei la cei ce aud și vorbesc, este că am în inimă această dorință de a-i ajuta cu ceea ce m-a înzestrat şi pe mine Bunul Dumnezeu. Dacă am mâini, să le folosesc pentru a le aduce bucurie! Dacă pot să le fiu gură, să le fiu gură şi prin aceasta să-i ajut să se simtă şi ei fericiţi!
– Leia, spune-mi, te rog, este vreo diferență între gândirea și modul de a înțelege a unui surdo-mut și persoana care poate să vorbească și să audă?
– Diferența constă în aceea că noi trăim într-o lume a sunetelor, în care auzim și vorbim. Dar ei sunt într-o lume a tăcerii, în care nu aud vuietul vântului și al mării, foșnetul frunzelor și nici cântecul păsărilor. Unii dintre ei nici măcar nu-și pot imagina cum este să auzi vocea cuiva, sau cum este sunetul instrumentelor muzicale și multe altele. Din cauza aceasta noi înțelegem lucrurile după cum le vedem și auzim, dar ei doar după cum le văd și din nou repet „doar după cum le văd”. În felul acesta ei își formează o imaginație total diferită față de imaginația noastră.
– Mulţumim, Leia, pentru ceea ce faci, mulţumim pentru că ai acceptat să-mi oferi acest interviu pentru cititorii săptămânalului „Libertatea Cuvântului”.
Interlocutor
Sorin CUCIUREAN, student, s. Ciudei, raionul Storojineț