Șeful Departamentului de Turism din cadrul Administrației Regionale de Stat Cernăuți, Volodimir Fudriga, invitat la postul bucovinean „Radio Stanția”, în cadrul emisiunii „Esența Lucrurilor” a povestit ascultătorilor despre performanțele, dar și dificultățile de dezvoltare a turismului bucovinean care în mare măsură este provocat de starea deplorabilă a drumurilor.
Oficialul a menționat că cele mai importante obiective turistice din regiunea noastră nu pot fi vizitate de turiști din cauza stării proaste a autostrăzilor. Volodimir Fudriga a precizat că printre aceste obiective figurează Catedrala lipovenească de la Fântâna Albă, raionul Hliboca, Canionul râului Nistru, precum și Centrala hidroelectrică de la Novodnistrovsk, care poate oferi elevilor și studenților o excursie de excepție.
„Toată lumea trăiește din turism. Ucraina și regiunea Cernăuți are toate ingredientele pentru a dezvolta propriul turismul. Cel mai important ingredient este dezvoltarea infrastructurii”, a spus Fudriga.
Foto: Bukinfo