Volodymyr Groisman, a fost desemnat pentru funcţia de Premier,. Rada Supremă a convenit asupra unui candidat pentru funcţia de Prim-ministru şi membrii noului guvern. Anunţul a fost postat miercuri seara pe pagina sa de Facebook de către preşedintele fracţiunii „Blocul lui Petro Poroşenko”, Iuri Luţenko.
Groisman, care face parte din „Blocul lui Petro Poroşenko”, a anunţat miercuri că a purtat „personal” discuţii cu mai multe fracţiuni parlamentare şi că există şanse ca până la sfârşitul săptămânii Ucraina să aibă un nou Guvern. Negocierile cu privire la componența noului Guvern s-au poticnit zilele trecute. Dacă nu se găsea o soluție până la sfârșitul acestei săptămâni, Președintele Petro Poroșenko putea decreta alegeri legislative anticipate. În înregistrarea video postată pe contul său de Facebook, Volodymyr Groisman a confirmat că este pregătit să devină Prim-ministru şi a menţionat că lista noilor miniştri a fost convenită cu partenerii de negocieri. Demisia lui Iaţeniuk şi daravelele politice au loc într-un moment extrem de dificil pentru Ucraina. Creditorii occidentali sunt tot mai nemulţumiţi de mersul reformelor, iar ţara are nevoie urgentă de un guvern stabil, dacă vrea că încheie negocierile cu FMI, pentru un nou ajutor, în valoare de aproape două miliarde de dolari.
“Schimbarea domnilor” este un fenomen firesc într-un regim democratic. Cândva înţelepciunea populară a născut zicala că ea ar provoca bucuria nebunilor. Prostimea (adică noi) se bucură, sperând că noul domnitor le va aduce o viaţă mai bună. S-au bucurat când l-au fugărit pe Ianukovyci, se bucură şi acum. Istoria se repetă. Cad guverne şi preşedinţi, însă viaţa noastră nu se mai schimbă. Şi aici nu putem să nu ne aducem aminte de unul din cupletele celebre ale talentatului artist român Constantin Tănase: „Pleac-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii”. Din păcate, vorbele actorului rostite cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, sunt foarte actuale şi în situaţia noastră. Evident că trebuie să ne oprim aici cu comentariile, pentru că şi moartea artistului Constantin Tănase i s-a tras anume din încăpăţânarea de a spune lucrurilor pe nume.