Zaharia Voronca și simbolul stejarului fără coroană (II)

5 09 2020 LC site VORONCA 1

Din letopisețul spiritual al neamului: pagini uitate

Vara aceasta s-au împlinit o sută de ani de la trecerea în nemurire a lui Zaharia Voronca, slujitor al altarului și al idealurilor neamului românesc din Bucovina din a doua jumătate a secolului al XIX-lea –  începutul secolului al XX-lea.

Paroh şi dascăl şcolar la Mihalcea de lângă Cernăuţi, Zaharia Voronca a fost prezent şi cu articole în presa vremii. El este autorul cărţii „Mihalcea cu neamurile boiereşti ce au stăpânit-o”, în care, pe lângă tematica istorică, abordează şi cea a educării copiilor în spirit naţional. La începutul secolului al XX-lea Zaharia Voronca se arată îngrijorat de următorul fapt: „Se schimbase felul traiului în Bucovina. Tradiţiile familiale nu se mai cultivau. Creşterea copiilor nu se mai făcea ca înainte vreme, la căminul părintesc, unde bătrânii povesteau lucruri din vechime despre buni şi străbuni, şi cine din neamuri a excelat prin isteţime, prin vitejie sau prin alte calităţi şi fapte însemnate. Copiii de ambele genuri de la vârsta fragedă de şase ani se trimiteau la şcoala din târg, unde erau daţi în seama gazdelor de alt neam… Înstrăinarea de neam şi de familie progresa pe fiecare zi…”, constata preotul-pedagog Zaharia Voronca în cartea sa. Din pasajul dat reiese că această înstrăinare nu s-ar fi produs, dacă în sate ar fi existat şcoli normale. Tot în publicaţiile bucovinene, editate cu mai bine de o sută de ani în urmă, am dat de o fotografie care-l reprezenta pe preotul Zaharia Voronca împreună cu un grup de elevi cu care venea sau mergea la şcoala din sat.

Autorul descrie detaliat şi localităţile din vecinătatea Mihalcei, inclusiv Horecea sa natală. Zaharia Voronca, referindu-se la denumirea suburbiei, afirma că „din Orecea sau poate Iorecea s-au prefăcut Horecea, adăugându-se un „H” de către străini. Tradiţia destul de vie încă prin aceste părţi, spune că Oreci ar fi fost proprietarul câmpiilor din această regiune, precum se poate vedea în „Familia”, jurnal săptămânal ce apărea în Oradea Mare sub conducerea lui Iosif Vulcan, anul 1885. Dar Orecea nu se află amintită în uricele şi hrisoavele cunoscute până acum”. Vrednicul fiu al Horecei şi al Bucovinei, Zaharia Voronca afirma că odată cu transformarea denumirii suburbiei au fost modificate şi numele de familie. Bunăoară, Voronca, „familie originară” ca  şi Găina, era la început „Oroancă”.

Într-un alt articol, Zaharia Voronca sublinia că „centrele noastre naţionale în prima linie ar trebui să stăruie pentru organizarea unei acţiuni deplin conştiente de scop întru a deştepta în masele cele mai mari ale populaţiei conştiinţa naţională şi a ţinea viu şi neadormit  entuziasmul naţional”.

Gânduri actuale şi acum, la începutul secolului al XXI-lea.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий